Președintele Manu, amenințat cu plângeri penale de consilierii județeni! Compartimentul juridic a comis-o!

Toți consilierii județeni argeșeni au primit zilele trecute citații la procesul dintre Viorel Badea, fostul șef al Serviciului de Evidență a Populației Argeș și Consiliul Județean, proces care a fost mutat la Sibiu. Culmea, citați au fost, ca pârâți ( chiar la cererea președintelui Consiliului Județean) inclusiv aleșii locali ai opoziției, care nu au avut nicio implicare în demiterea lui Viorel Badea din funcția de director- mișcare instrumentată exclusiv de președintele Dan Manu și social-democrați. Astfel, Manu, care l-a înlocuit mai mult sau mai puțin legal pe Badea din funcție, după niște neînțelegeri, ar vrea să paseze responsabilitatea către aleșii județeni!

Astăzi, în ședința Consiliului Județean Argeș, Dan Manu a fost amenințat cu plângerea penală de către Cătălin Bulf, consilier județean și președinte PMP Argeș, dar și de către Nae Eugen și colegii consilieri din PNL Argeș. Și asta deoarece atunci când, în Consiliul Județean, s-a hotărât sancționarea și înlocuirea lui Viorel Badea de pe funcție, în aprilie, Bulf și doi liberali (Adrian Miuțescu și Marius Postelnicescu) nici nu au participat la ședință! Mai mult, ceilalți liberali nu au participat la vot, deși acesta a fost secret. După spusele lor, nu au vrut să se implice într-o problemă care nu-i privea dar, iată, că cei din conducerea CJ Argeș vor să-i plimbe pe la Sibiu, în instanță, ca să cheltuie timp și bani doar ca să fie trimiși acasă de judecător.

„M-ați chemat în judecată în mod eronat! N-am fost la ședința cu Badea, nici eu, nici colegul Postelnicescu”, i-a strigat Adrian Miuțescu președintelui Manu, care se pare că nu mai știe cum să facă ca să-i hărțuiască pe cei din opoziție.

Liberalul Nae Eugen a adus acuzații grave Consiliului Județean: „Noi am fost citați nominal, deși nu am participat la vot atunci! Dar am constatat că s-a violat corespondența, era un plic destinat mie! Este un abuz foarte grav!”, a spus liberalul Nae Eugen în ședință, ducându-se chiar să-i arate plicul președintelui CJ, Dan Manu. Șefa serviciului juridic din CJ Argeș, Alisa Ciobanu, a fost foarte neconvingătoare, fiind trecuți ca pârâți în procesul cu Badea consilieri care ba n-au fost la ședință, ba n-au votat deloc la punctele respective- lucru care se vede clar din prezența de la ședința din aprilie (vezi foto jos). 

Consilierul județean PMP, Cătălin Bulf, a spus că ar trebui formulate plângeri penale împotriva conducerii CJ Argeș, aleșii locali ai opoziției fiind târâți într-un proces care nu-i privește.

Andri Irimia

 

 

   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...