Președinte de partid: “Clar șantajabil, Dan Barna va intra pe mâna OLAF. Cariera sa politică e terminată”

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, consideră că Dan Barna este un favorizat al “sistemului”, dezvăluirile riseproject dovedind acest lucru. Pavelescu susține că dosarul la DNA al lui Barna, în cazul oricărui alt politician, s-ar fi concretizat prin zdrăngănit de cătușe.

“Aflăm acum că pe numele lui Dan Barna DNA constituise un dosar penal din 2014. Pentru fraude grave cu fonduri europene. Dosar care, potrivit probelor prezentate de Rise Project, orice individ ar fi fost imediat arestat preventiv, purtat în cătușe pe la televizor și condamnat deja cu vreo 10 ani de închisoare. În răspunsul de ieri Barna nici n-a putut nega dezvăluirile, printre care acordarea frauduloasă de fonduri unor societăți ale sorei sale și amicilor, recunoscându-și de fapt vinovăția.

Clar șantajabil, Barna a devenit absolut eligibil să facă parte din guvernul Cioloș din 2016, desemnat secretar de stat responsabil chiar cu FONDURILE EUROPENE! Dosarul a stat la dospit până în 2018, făcându-i-se pârtie ”penalului” să devină Președinte USR și lider incontestabil al mișcării anarhico-neo-marxiste #rezist, la comanda directă a lui Klaus Iohannis, chiar sub sloganul ”fără penali în funcții publice”! Culmea cinismului!

După ce a dat mâna cu Cioloș, creând alianța USR-PLUS, și fiind convins că va primi astfel protecția lui Emmanuel Macron și a grupurilor de influență franceze, Barna s-a întors deschis împotriva lui Klaus Iohannis și grupării aflată sub influența celeilalte puteri rivale, Germania. Cioloș a și devenit între timp șeful grupului Renew Europe, pilonul lui Macron în Parlamentul European.

Vă amintiți amenințările publice făcute de Rareș Bogdan lui Dan Barna după alegerile europarlamentare, că, dacă i se va opune lui Klaus Iohannis va fi pedepsit? Avertismentul a fost dat chiar la momentul în care Barna și USR împreună cu Plus și Cioloș și-au declarat intenția de a candida la prezidențiale împotriva lui Iohannis. Ei, bine, Rareș Bogdan știa cu siguranță de acest dosar, probabil și de altele, amenințarea nefiind întâmplătoare. Nu că dosarul n-ar fi fost bine articulat, cu probe solide. Mesajul a fost clar: ori te supui, ori vei fi distrus. Apariția dezvăluirilor făcea, prin urmare, parte din plan de la momentul amenințării lui Rareș Bogdan. (…)

Dan Barna va intra, probabil, pe mâinile OLAF cât de curând. Cariera lui politică este terminată. Sau, în cel mai bun caz, va fi extras pe modelul Kovesi. Satârul va fi dat altuia și altuia, la nesfârșit. Numai acelora care, în tenebre, au deja un dosar, fabricat sau nu, pe rol de PAȘAPORT pentru cele mai importante funcții în statul român!”, susține liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...