PNRR-ul a intrat în linie dreaptă, dar guvernul merge tot mai strâmb!

Ovidiu Puiu vot
PNRR-ul a intrat în linie dreaptă, dar guvernul merge tot mai strâmb!

În 28 octombrie, Consiliul UE a dat aviz favorabil pentru Planul Național de Redresare și Reziliență al României, ceea ce înseamnă că implementarea propriu-zisă începe chiar de azi. „N-am mai văzut entuziasmul și agitația de la momentul depunerii documentului, semn că PNRR-ul e acum la categoria ”și altele”. Partidul aflat la guvernare e prea preocupat cu întâlnirile politice la ceas de seară în care desenează schițe de împărțire a puterii și organizează concursuri de idei despre cum să tragă mai mult de timp.

Mi-aș fi imaginat că astăzi, la momentul zero al implementării PNRR, să văd că premierul prezintă echipa de implementare și planul de acțiune pe termen foarte scurt, scurt și mediu. Într-o țară normală, am fi avut astăzi pe masă și în dezbatere parlamentară și în societatea civilă lista celor peste 60 de reforme asociate PNRR. Într-o țară normală, am fi pus în oglindă criza sanitară din România cu reforma sănătății din PNRR și ne-am fi uitat cu toții la criza energetică și la investițiile și transformările pe care PNRR le propune pe componenta energie. Într-o țară normă, am fi discutat cu maximă responsabilitate de cele peste 20 de jaloane din PNRR care trebuie atinse până la 31 decembrie 2021! Dar suntem încă foarte, foarte departe de normalitate și pare că intrăm în conflict cu legile bunului simț.

A-ți imagina că vei putea legifera întregul mecanism financiar și reformele PNRR cu un guvern minoritar e o adevărată utopie. După cum a menține în fruntea țării, într-una din cele mai dificile perioade post-decembriste, persoane și grupuri al căror nivel de încredere tinde spre zero – e aproape de paranoia politică. Alegerile anticipate rămân în continuare o soluție pentru a relegitima clasa politică! Pentru că România nu va putea în veci să facă schimbări mari cu oameni mici!”, transmite senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...