PMP – al treilea partid ca număr de aleşi locali; ţinta pentru parlamentare este 10+”

Partidul Mişcarea Populară este a treia forţă politică după numărul de aleşi locali, a anunţat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

 
„Acum, când avem rezultatele finale, putem face bilanţul alegerilor. A fost o campanie foarte dificilă, desfăşurându-se în vremea pandemiei, iar faptul că alegerile s-au desfăşurat într-un singur tur a generat o polarizare fără precedent în rândul electoratului. Sunt aspecte care au influenţat enorm rezultatul final. Pe lângă toate acestea, în politica românească s-a instituit un nou fenomen periculos, fuga de dezbatere, ceea ce este grav. Cetăţenii trebuie să aibă şansa de a-i urmări pe candidaţi răspunzând întrebărilor de tot felul, chiar şi celor care îi pun în dificultate. Alegerile nu sunt asemenea unui curs facultativ, ci un examen care trebuie tratat cu seriozitate. Oamenii investesc încredere în cei care au obligaţia de a fi permanent la dispoziţia întregii comunităţi, iar proba orală în faţa cetăţenilor trebuie să redevină obligatorie”, a scris Tomac pe Facebook.
 
El a adăugat că pentru PMP a fost un test important.
 
„Îi felicit pe toţi colegii care au reuşit să obţină mandate de primari, consilieri judeţeni şi consilieri municipali. De asemenea, îi felicit pe colegii care au obţinut mandate de consilieri în oraşe şi comune, mulţi dintre dumneavoastră veţi ajunge viceprimari! Faptul că după PNL şi PSD, PMP a avut cei mai mulţi candidaţi, intrând în competiţie în 2.436 de localităţi, a contat enorm la obţinerea procentului de 6+”, a apreciat Eugen Tomac.
 
Liderul PMP a mai menţionat că PMP este al treilea partid ca număr de aleşi locali.
 
„Avem, după PSD şi PNL, cei mai mulţi primari şi consilieri în întreaga ţară. Este meritul echipei noastre, acolo unde s-a muncit am reuşit să facem performanţă. În unele judeţe însă rezultatele ne obligă să schimbăm modul de lucru şi echipa din fruntea organizaţiilor pentru a corecta din mers ce nu a funcţionat şi pentru a reuşi la următorul scrutin un un scor de 10+. În plan local, vom face alianţe de dreapta pentru a scoate din stagnare administraţia publică locală şi pentru a da o nouă perspectivă României. Ţinta pentru parlamentare este 10+!”, a mai scris Tomac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...