Astăzi a avut loc conferința de presă a PSD Argeș la care au participat președintele organizației județene, Ion Mînzînă – vicepreședinte al Consiliului Județean – și deputatul Nicolae Velcea, vicepreședinte al organizatiei județene.
Cu acest prilej, Ion Mînzînă a adus în atenție temele legate de posibila carantinare a unor localități din Argeș în condițiile în care liderii PNL au organizat deja celebra întâlnire de partid urmată de chermeza de la Muzeul Național “Brătianu”.
“Se discută despre posibila intrare în carantină a unor localități. Dar trebuie spus că primarii orașelor și comunelor vizate au luat măsurile necesare pentru a încerca o reducere a numărului de îmbolnăviri. Eu i-aș recomanda prefectului să încerce o carantinare a întreg staff-ului PNL care a încălcat și încalcă în fiecare zi regulile. Vila “Florica” este acum Muzeu Național. Îmi pun problema dacă dl. director Mihai Alexandrescu are cunoștință de atribuțiile care îi revin, mai ales că știm că deține funcția fără a avea calificarea necesară. Cei de la PNL puteau închiria spații pentru astfel de ședințe, pentru că nu o să vedeți vreun partid care să facă întâlniri politice la un muzeu național! Să ne comunice dl. prefect măsurile dispuse în acest caz, deși cred că, în slugărnicia sa, nu va face nimic. Toate gesturile celor de la PNL ne arată iresponsabilitatea care îi caracterizează! Cei de la PNL nu știu decât un singur lucru: că fărădelegea guvernează România!”, a spus Ion Mînzînă. În ceea ce provește alegerile, Ion Mînzînă a spus că Guvernul este cel care trebuie să decidă dacă vor mai avea loc sau nu în septembrie, dată fiind situația epidemiologică. “Pentru cei de la PNL, singurul țel este să câștige alegerile, dispuși fiind să urce pe cadavre și să încalce orice regulă a democrației!”, a conchis liderul PSD Argeș.
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]