Partidul România Unită a fost prezent, cu delegați, la toate manifestațiile organizate de Ziua Națională. PRU Argeș nu a făcut excepție, candidații partidului depunând coroane de flori și participând la manifestările din Pitești dedicate Zilei Naționale. La București, o delegație condusă de maestrul Lucian Bolcaș, președintele Senatului P.R.U., și de prof. Marin Burlea, a fost prezentă, alături de Armata Română, la Monumentul Ostașului Necunoscut. Președintele PRU, Bogdan Diaconu, a petrecut ziua de 1 Decembrie la Târgu Mureș, alături de secretarul general al partidului, Horațiu Șerb, târgmureșean la origine. Cei doi au ales să fie la “Oșorhei”, numele pe care Avram Iancu îl folosea când vorbea despre Târgu Mureș, mai ales pentru a fi în orașul care poartă o vie amintire “Crăișorului Munților” și a depune flori la statuia acestuia din Piața Trandafirilor. “Pentru noi, Ziua Națională este cea mai importantă zi din an. Mai importantă decât zilele noastre de naștere chiar. Vom fi – toți colegii din partid – în toate locurile în care poporul român își arată, pe de o parte, respectul față de cei care au luptat și murit pentru România unită și, pe de altă parte, bucuria de a fi român”, a declarat președintele Partidului România Unită, Bogdan Diaconu.
Partidul România Unită a fost alături de români la manifestările Zilei Naționale

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Citește mai mult...
Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.
Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]
Citește mai mult...
Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”
Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]
Citește mai mult...