Ovidiu Puiu: PNRR-ul are vulnerabilități în punctele esențiale!

Senatorul PSD Argeş, Ovidiu Puiu, a transmis un mesaj în care a explicat care sunt punctele sensibile ale PNRR-ul. Deşi Guvernul Cîţu se laudă cu acest program, sunt multe bube ascunse. Ovidiu Puiu pune punctul de „i” şi tranşează problema detaliat.

 „PNRR-ul are vulnerabilități în punctele esențiale! La doar câteva zile după depunerea oficială la Bruxelles, Comisia Europeană a transmis României un lung șir de observații la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În replică, reprezentanții coaliției de guvernare – care și-au arogat drepturi depline de autor asupra PNRR – spun că situația este ”normală” și consultările sunt absolut ”firești”. Am fi tins să le dăm dreptate dacă documentul cu observațiile Comisiei nu ar fi apărut în spațiul public și nu ne-am fi convins singuri despre ”firescul” situației. Redăm pe scurt câteva din criticile Comisiei pe acest document:

– PNRR nu oferă date suficiente și documente justificative;

– În cele mai multe cazuri, nu sunt furnizate punctele de referință pentru costuri și lipsesc metodologiile de calcul;

– Există diferențe și de zeci de milioane de euro între datele din documentul propriu-zis și justificările din anexe;

– Sunt identificabile proiecte pentru care nu sunt descrise caracteristicile tehnice sau care au justificări slabe, vagi, neplauzibile;

– Pentru anumite capitole de cheltuieli, investițiile sunt tratate în bloc, fără detaliere pe tipuri de investiții; pentru alte capitole, costurile sunt calculate fără a lua în considerare costul standard național sau sunt mult supraestimate etc.

Cu alte cuvinte, PNRR are vulnerabilități ”pe aici, pe colo și anume în punctele esențiale”! Autorii PNRR-ului par să nu fi înțeles că diferența dintre un plan și un program electoral este dată de modul de fundamentare a cheltuielilor și de existența unor metodologii clare de costing! PNRR-ul nu e o poveste și nici un program electoral, el trebuie să fie un plan de investiții bine fundamentate și de reforme clar explicate.

De menționat este și faptul că acest ”val” de observații vine la doar o săptămână de la depunerea PNRR și e greu de imaginat ce va întâmpla în următoarele luni de evaluare! Pentru moment, Comisia a spus că există neconcordanțe și că anumite date lipsesc, ceea ce înseamnă că abia după ce va avea acces la aceste date se va putea pronunța legat de oportunitate… Autorii PNRR au început să-l caute pe acarul Păun prin ministere și au conchis că funcționarii nu prea au fost ”atenți” la redactare…

Cu siguranță însă, adevărații vinovați se regăsesc în actuala coaliție de guvernare, care a lucrat netransparent și i-a tratat cu multă aroganță pe toți cei care ar fi putut oferi un feedback constructiv pe PNRR, respectiv pe parlamentari și parteneri sociali. Concluzia este că situația nu este deloc ”normală”, așa cum declară guvernanții… Eu aș cataloga-o mai degrabă ca fiind de ”urgență”!”, spune Ovidiu Puiu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...