Orașul Ștefănești ar putea să intre pe trend de dezvoltare

Orașul Ștefănești este un oraș cu potențial, atât economic, cât și turistic, dacă luăm în considerare că există muzee cunoscute în țară și în afara ei, așa cum e Muzeul Golești și cu care primăria ar fi putut avea colaborări foarte bune, dacă ar fi fost interesată. Ștefăneștiul a avut un potențial financiar foarte bun în ultimii ani și ar fi putut arăta ca un oraș european, căci bani la buget au fost, dar , în fiecare an banii au fost dați înapoi căci nu au existat proiecte de dezvoltare. Au existat însă multe scandaluri, prea multe și pentru un oraș cu o populație extrem de tolarantă cu administrația publică. Vor fi alegeri și oamenii din Ștefănești au ocazia să cântărească bine votul lor, proiectele candidaților, educația loc, cariera pe care și=au făcut-o fără implicarea politicului și capacitatea lor de a administra eficient un oraș cu un asemenea potențial.

Unul dintre candidații pentru Primăria Ștefănești este deputatul Nicolae Velcea. Are o serie de proiecte pe care le expun aici pentru a putea fi judecate de alăgători.

„Ștefănești este un oraș cu potențial enorm, un oraș cu aspirații și așteptări, un oraș încărcat de cultură și istorie «țesută» de familii importante ca cea a #Goleștilor și a #Brătienilor, un oraș cu oameni buni, muncitori, profesioniști și demni!

Astăzi este timpul să oferim locuitorilor siguranța unui trai mai bun, este timpul să recâștigăm respectul și poziția acestui oraș pe harta județului Argeș și a țării!

E timpul să construim împreună! Ștefănești merită mai mult!

Soluțiile sunt la îndemâna noastră!

????Vreau, pentru copiii noștri, un învățământ de calitate, cu investiții în educație și infrastructura școlară, ca să nu se mai trezească devreme pentru a ajunge la școlile din Pitești!
????Vreau ca tinerii noștri să rămână în acest oraș și să-și construiască un viitor aici, alături de părinții și bunicii lor!
????Vreau să văd oameni cu zâmbetul pe buze, mulțumiți de condițiile de trai și de serviciile publice din oraș!
????Vreau ca persoanele vârstnice să se simtă în siguranță și să beneficieze de servicii de sănătate și protecție socială!

Vreau un oraș curat, modern, cu spații verzi și locuri de joacă pentru copii!
????Vreau ca turiștii să vină în Ștefănești, să viziteze obiectivele istorice și culturale de interes național și să trăiască atmosfera unei urbe în care s-a scris o parte importantă din istoria României!
????Vreau o administrație performantă, transparentă și un parteneriat sincer, corect și de bun simț cu dumneavoastră!

‼️Dragii mei concetățeni, fiți alături de mine și echipa mea pentru a face aceste lucruri posibile!

E timpul să construim împreună! Ștefănești merită mai mult!”

Cu respect,
Nicolae Velcea,
Candidat din partea PSD la funcția de primar al orașului Ștefănești

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...