Nicolae Velcea candidează la Primăria Ștefănești

În cadrul conferinței de astăzi a PSD Argeș a fost făcut și anunțul conform căruia deputatul Nicolae Velcea va fi candidatul PSD pentru funcția de primar al orașului Ștefănești. 
 
“Mulțumesc conducerii organizației pentru propunere, propunere care mă onorează și mă obligă în egală măsura. Sunt născut și crescut în Ștefănești, sunt căsătorit și am un copil. Am lucrat la Dacia 31 de ani, ocupând funcții diverse, în special administrative. Sunt membru PSD din anul 2000, iar în 2012 am fost ales consilier județean, fiind președinte al comisiei de buget-finanțe și lider de grup. Din 2015 sunt vicepreședinte PSD Argeș, iar din 2016 sunt deputat, activând în comisiile de buget-finanțe și de apărare. Consider că exeperiența mea politică și experiența administrativă sunt punctele mele forte în ceea ce privește candidatura la Primărie. Ștefăneștiul are nevoie de mai multe lucruri necesare unui trai civilizat, de la utilități la o bună salubrizare. Se pot face multe, având în vedere că Ștefănești este o localitate cu buget destul de mare și în care se pot atrage și fonduri europene și naționale pentru diverse proiecte.”, a declarat Nicolae Velcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...