Nicolae Georgescu: „USR PLUS și PNL își bat joc de oameni”

nicolae georgescu

Devine tot mai clar faptul că actuala coaliție de dreapta are o atitudine aproape dușmănoasă față de români, consideră Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș. „În afară de fluturarea unei creșteri economice umflate prin manipulare, fără impact pentru populație, actuala coaliție nu pare interesată de problemele românilor, ci doar de răfuielile partinice. Agricultura, Educația, Sănătatea, Justiția, Administrația, aproape toate domeniile statului sunt lăsate în plata Domnului și a prădătorilor pe care i-au așezat Orban, Cîțu și Barna în funcții. Marile reforme pe care le-au tot invocat în campanie sunt date uitării. Fondurile europene atrase pentru dezvoltarea României sunt tot mai puține. La toate cele de mai sus se adaugă o birocratizare a instituțiilor statului tot mai greu de tolerat de cetățeni. De exemplu, din cauza birocrației, fermierii nu au reușit să depună cererile de sprijin pe sprafață la APIA, iar Ministerul Agriculturii a refuzat să prelungească termenul de depunere. Tot din cauza birocrației, programul „Casa eficientă energetic” este blocat, iar în unele județe din țară elevii au rămas fără burse. Degeaba se tot bat în piept cei de la USR PLUS că elimină birocrația, dacă nu livrează nici măcar un singur proiect major prin care românii să simtă că au mai puține bătăi de cap. Dimpotrivă, exemplele îi contrazic. În România de azi este mai multă birocrație decât era în urmă cu doi ani. Între timp, citeam că Grecia își face registru electronic al proprietăților, astfel că tranzacțiile imobiliare vor dura doar câteva minute. Acesta este un exemplu de proiect care elimină birocrația. USR PLUS și PNL își bat joc de oameni.”, afirmă Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...