Nicolae Georgescu: „Școlile se pot redeschide tocmai în perioada martie-aprilie…Cine răspunde, însă, pentru pierderile semnificative de învățare?”

Din cauza guvernanților și a incompetenței lor, anul 2020 a fost unul pierdut în Educație. Din păcate, nici anul 2021 nu se anunță prea grozav, premisele din acest moment fiind unele sumbre, spune deputatul de Argeș al PSD Nicolae Georgescu. Așadar, școlile s-ar putea redeschide în siguranță la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii și persoanele din categoriile vulnerabile. Anunțul vine chiar din partea președintelui Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

„În aceste condiții, două lucruri sunt clare. În 2020, guvernanții au carantinat Educația și același lucru îl vor face, în mare parte, și în anul 2021.
Însă, domnilor, cine răspunde pentru pierderile semnificative din învățământ?
Vă reamintesc, în România, au fost probleme pe toate planurile prin suspendarea cursurilor și mutarea activităților educaționale în mediul on-line. Din păcate, va fi foarte greu de construit ulterior, deoarece noțiunile de bază nu au putut fi predate către toți elevii din cauza condițiilor încă precare. Chiar o analiză publicată de Banca Mondială arată pierderi semnificative la capitolul învățare, iar astfel, experți în Educație propun varianta înghețării anului. 
Însă, cine răspunde pentru acest lucru? Guvernanții ce fac? Își asumă ceva?
Domnilor, personal, am oferit soluții încă din luna martie a anului 2020. În zadar!
Din păcate, suntem una dintre puținele țări europene în care Educația a fost carantinată și mutată în on-line.
Acest lucru va fi decontat de tinerii de astăzi, cei care vor reprezenta viitorul de mâine!”, susține Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...