Nicolae Georgescu: Guvernanții își bat joc de primăriile din România!

Asociatia Municipiilor din România, condusă de primarul liberal Emil Boc, acuză Ministerul Sănătății că îi obligă să organizeze și să doteze centrele de vaccinare, precum și să asigure plata personalului medico-sanitar din aceste centre, fără să le fie alocate și resursele financiare necesare. Vorbim, astfel, despre o nouă situație pe care guvernanții o aruncă pe umerii administrațiilor locale.

„Domnilor guvernanți, primăriile nu vor avea resursele financiare necesare pentru a putea operaționaliza centrele de vaccinare! În consecință, este absolut normal ca alocarea de fonduri să vină din partea Ministerului Sănătății. În plus, gândiți-vă și la alte lucruri. Bugetele administrațiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 (cel mai probabil, în martie-aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare  transferate fără resursă financiară în sarcina administrațiilor publice locale vor împiedica administrațiile locale să asigure finanțarea corespunzătoare a altor obligații și servicii legale oferite cetățenilor.Consider că Ministerul Sănătății trebuie să își asume și responsabilități, nu doar transfer de atribuții către administrația locală, fără asigurarea resursei!„, spune Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...