Narcis Sofianu: “Vom demasca toate măsurile și minciunile care afectează comunitățile locale”

Liberalii consideră că, prin proiectul de buget propus de guvernul Tudose, capacitatea administrativă a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor va continua să scadă din cauza reducerii resurselor financiare. “Aleşii locali liberali vor monitoriza toate măsurile luate de guvernul PSD-ALDE în domeniul administraţiei publice locale şi vor demasca toate minciunile şi măsurile care afectează colectivităţile locale”, a declarat preşedintele Ligii Aleşilor Locali din PNL Arge;, consilierul local piteștean Narcis Sofianu.

“Actualul guvern ia din fondurile care ajungeau direct în bugetele autorităților locale ca surse sigure (impozit pe venit și impozit pe venituri din pensii) și le transferă la bugetul de stat, pentru a le putea realoca în diverse zone de interes ale clientelei partidelor aflate la guvernare. Deja într-o situaţie de avarie, prin responsabilităţi supradimensionate în raport cu resursele financiare alocate, administraţiile publice locale vor fi nevoite să afecteze dramatic dezvoltarea colectivităţilor locale prin lipsa de finanţare a investiţiilor, ceea ce pe termen mediu şi lung va însemna o prăbuşire a nivelului calităţii vieţii în multe comune, oraşe şi municipii. În ultimii 9 ani finanţarea bugetelor locale din impozitul pe venit a scăzut de la 82% pe timpul guvernării liberale la 71,5% în prezent, în acest fel bugetele locale fiind deposedate cu peste 12 miliarde lei. Lupta pentru putere din interiorul PSD face praf Programul de guvernare, despre care Dragnea le-a spus tuturor românilor că este o lege pentru a cărei nerespectare un guvern ar trebui să plece. Degringolada actualului guvern se vede şi din propunerea ridicolă de creştere a procentului din impozitul pe venit de la 41,75% la 43,00% a alocării directe la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi din abordarea abuzivă în materie de excedente bugetare (propunerea de retragere a jumătate din excedentele bugetare), excedente care ar fi fost sursa sigură de realizare de investiții publice în comunitățile locale.  Aleşii locali liberali susţin programul Partidului Naţional Liberal pentru guvernarea locală care prevede măsuri financiare care să ţină cont de numărul de locuitori ai unităţii administrativ-teritoriale dar şi de responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale corespunzătoare diversităţii şi complexităţii activităţilor de administraţie şi a serviciilor publice organizate, finanţate şi desfăşurate de fiecare unitate administrativ-teritorială, ştiut fiind faptul că unele unităţii administrativ-teritoriale prestează servicii cu adresabilitate pentru locuitorii proprii şi pentru locuitorii unor unităţi administrativ-teritoriale învecinate. Printre acestea enumerăm: alocarea integrală către bugetele locale a sumelor provenite din impozitul pe venit (61.70% la bugetele comunelor, oraşelor şi municipiilor, 19,80% la bugetul local al judeţului şi 18,50% pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului), alocarea integrală către bugetele locale a sumelor provenite din impozitul pe pensii – cu o distribuire identică cu cea a impozitului pe venit, alocarea către bugetele locale a unei cote de 80% din redevenţe pentru resurse naturale, alocarea unui nivel minim – stabilit prin lege – pentru sumele de echilibrare a bugetelor locale provenite din impozitul pe venit, impozitului pe pensii şi TVA, precum şi alte măsuri care să asigure o finanţare a bugetelor locale în corelaţie cu responstabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale, stabilite prin legile în vigoare. Crearea unei tot mai mari dependenţe a bugetelor locale de decizia guvernului şi direcţionarea sumelor către unităţile administrativ teritoriale cu primari ai celor două partide aflate la guvernare şi către primari care sunt dispuşi să promită că vor candida, la viitoarele alegeri locale, pentru partidele din majoritatea aflată la butoane, desconspiră un mecanism mârşav, pe care actuala guvernare nu se sfieşte să sacrifice o ţară întreagă”, susțin liberalii.

 

                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...