Miuțescu o desființează pe Gabriela Zoană, europarlamentar: „Aduce mari prejudicii României! Și PNL a avut niște rebuturi…”

Europarlamentarul din Argeș Gabriela Zoană a făcut marți o gafă monumentală. Deși nu este prima, această gafă are rezonanțe… internaționale. Astfel, în timpul unei dezbateri pe tema Acordului de Asociere UE-Republica Moldova, Gabriela Zoană, cea care a ajuns în Parlamentul European pe locul eliberat de Viorica Dăncilă când a preluat funcția de prim-ministru al României, a ținut să precizeze (și să sublinieze) că Moldova se învecinează cu Rusia.

„Moldova, și nu trebuie să uităm acest lucru, Moldova este graniță cu Rusia (…) Uniunea Europeană trebuie să dea atenție acestui lucru. Europa trebuie să ajute Moldova să scape de influențele altor țări”, a continuat deputata social-democrată. Dar Republica Moldova, conform granițelor în vigoare în 2018, se învecinează la vest cu România, iar pe celelalte laturi cu Ucraina.

Declarației tinerei social-democrate a fost taxată de liderul PNL Argeș, Adrian Miuțescu, care a participat de curând la Helsinki la congresul PPE.

„Gabriela Zoană este o demnă urmașă a Vioricăi Vasilica Dăncilă în Parlamentul European! Aduce mari prejudicii României, nu numai prin vot, ci și prin declarații. În fața președintelui de ședință și a colegilor din Parlamentul European, foarte hotărât a spus că Republica Moldova se învecinează cu Rusia. Asemenea europarlamentari nu au ce căuta în PE! Sper ca organizația PSD Argeș să ia decizia care trebuie în privința ei, în interesul argeșenilor și al românilor”, a declarat Adrian Miuțescu.

Liderul PNL Argeș nu i-a iertat însă nici pe foști colegi din partid, aciuați prin Parlamentul European, care au trădat partidul și țara din care provin. „Și PNL a avut niște rebuturi care ne-au făcut de râs prin PE: Mircea Diaconu, sau Renate Weber, care ne-a trădat și a plecat la ALDE. Sau Norica Nicolai, acum un fel de Ana Pauker a ALDE. Astfel de oameni sunt interesați doar să-și păstreze funcțiile și pozițiile”, a spus Adrian Miuțescu.

 

Gafa Gabrielei Zoană din PE, de marți, o puteți vedea aici:

https://www.youtube.com/watch?v=GlNNcrF0_-Y

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...