Miuțescu: “Ipocrizia lui Tăriceanu a ajuns la paroxism”

Cum bine se ştie, autostrada Piteşti-Sibiu este una dintre temele care au suscitat dezbateri şi confruntări, iar de data asta cel care dă măsura unei ipocrizii greu de imaginat este Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a declarat că proiectul autostrăzii Piteşti-Sibiu, ca şi alte proiecte de infrastructură „ar fi trebuit să ajungă la maturitate, astfel de proiecte nefiind ca vinul, îl pui în cămară şi devin mai bune cu timpul. Nu! Trebuie să lucrezi la ele, să le împingi, să le elaborezi.”

Adrian Miuţescu, președintele PNL Argeș, a declarat: „Păi, dacă domnul Tăriceanu este nemulţumit că proiectele de infrastructură nu ajung la maturitate şi deci că ministrul transporturilor nu-şi face treaba, de ce atunci când PNL a depus o moţiune simplă împotriva acestui ministru incompetent al transporturilor, grupul de parlamentari ALDE a votat împotriva moţiunii? Atunci era bun ministrul, iar acum Tăriceanu face declaraţii de imagine împotriva lui? Chiar aşa, crede că poate păcăli o ţară întreagă? Ipocrizia lui Tăriceanu a ajuns la paroxism!”

Declaraţia lui Tăriceanu vine în contextul în care europarlamentarul PSD, Corina Creţu este şi ea în conflict deschis cu guvernul PSD, declarând: „Nu înţeleg această tensiune care s-a creat între mine şi Guvern. Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, dar nu avem proiecte.”

Tot aici trebuie să mai adăugăm că guvernele ţărilor est-europene se pot confrunta, în viitor, cu presiuni din ce în ce mai mari privind accesarea fondurilor comunitare dacă nu vor respecta independenţa justiţiei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...