Miuțescu despre noul program de guvernare: „Se pune în pericol tot ce s-a făcut bun!”

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, critică dur programul de guvernare revizuit al celor de la PSD, unele măsuri întâmpinând chiar și opoziția celor de la ALDE. Taxarea în funcție de cifra de afaceri, creșterea spectaculoasă a salariului minim, amânarea reducerii TVA  sau taxa de solidaritate sunt câteva dintre măsurile care ar pune în pericol economica românească. De aceea Miuțescu spune că PNL se va implica activ, organizând săptămâna viitoare, la București, o întâlnire cu mediul de afaceri. „PSD pune în pericol tot ce s-a făcut bun în anii aceștia, creșterea salariilor, atât la privat, cât și în sistemul bugetar, trebuie corelată cu productivitatea. Ce face Guvernul PSD la ora asta seamănă cu politica socialistă din Grecia, care a generat probleme care ajunseseră să afecteze întreaga economie europeană. PNL nu poate fi de acord cu modul cum PSD înțelege să facă politică economică, vom lupta la baionetă. PNL trebuie să-și preia rolul de apărător al mediului de afaceri, capitalist, din România”, a declarat liderul PNL Argeș. Miuțescu spune că în perioada imediat următoare va organiza întâlniri cu oamenii de faceri din județ. În plus, președintele organizației județene spune că va acționa prin intermediul parlamentarilor partidului pentru ca autostrada Pitești-sibiu să nu fie lăsată din nou de izbeliște, lucru care ar putea genera plecarea din Argeș a Daciei-Renault, cel mai mare exportator al țării. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...