Ministrul Muncii continuă discuțiile privind Legea Salarizării

Ministrul Muncii, deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu a continuat discuțiile privind Legea Salarizării.

„Continuăm consultările cu partenerii sociali pentru o lege a salarizării cât mai echitabilă și sustenabilă.

Ieri m-am întâlnit cu reprezentanții familiei ocupaționale Justiție cărora le mulțumesc pentru efort și schimbul util de idei.

Împreună cu partenerii sociali lucrăm la o lege care să diminueze, pe cât posibil, discrepanțele generate ani la rând și care să asigure echilibrul atât de necesar între complexitatea muncii și resursele financiare necesare.

Avem nevoie de norme clare și cât mai apropiate de nevoile fiecărei familii ocupaționale pentru a face o lege cât mai corectă și care să stimuleze competitivitatea și oamenii care aduc plus-valoare în sistem.

Îmi doresc ca legea salarizării să fie un act normativ de calitate care să-și atingă obiectivele umane, profesionale și instituționale.

Aceasta se va baza pe câteva principii clare cum sunt plată egală pentru muncă egală, ierarhizarea pe verticală și în interiorul familiilor ocupaționale și, nu în ultimul rând, pe stimularea performanței la locul de muncă”, transmite Simona Bucura Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...