Marius Manole a depus jurământul de primar al comunei Aninoasa

Marius Manole a depus jurământul de primar al comunei Aninoasa
Marius Nicolae Manole a depus astăzi jurământul de primar al comunei Aninoasa, acesta candidând din partea PSD în alegerile locale parțiale din 27 iunie. La eveniment au fost prezenți fostul ministru al Agriculturii Petre Daea (care a venit la Aninoasa și în campania electorală), președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, deputații Simona Bucura-Oprescu (secretar executiv al PSD Argeș), Nicolae Pavelescu și Remus Mihalcea (cel care a fost coordonator al campaniei electorale la Aninoasa), administratorul județului Argeș Cristi Puiu, vicepreședintele CJ Argeș Marius Nicolaescu, dar și edili din Curtea de Argeș, Mihăești, Corbi, precum și aleși locali. Marius Nicolae Manole a câștigat clar alegerile la Aninoasa, cu peste 54% din voturile valabil exprimate.

“Aici, la Aninoasa, PSD a obținut rezultate foarte bune. Am obținut un vot de încredere. Respectul pe care îl purtăm comunității din Aninoasa se manifestă prin prezența unui număr mare de reprezentanți de marcă ai PSD.”, a declarat Ion Mînzînă. 

“Am venit la Aninoasa cu plăcere, în cea mai bună organizație a PSD, cea din Argeș! La Argeș am găsit cea mai frumoasă echipă politică a PSD și țin să o felicit!”, a spus Petre Daea.
“Mulțumesc în primul rând Consiliului Local. Le mulțumesc tuturor celor de aici, indiferent de felul în care au votat. Le mulțumesc domnilor Manole, Benonie și Iosif care au format un triunghi puternic. Am venit aici pentru a ne arăta susținerea pentru administrația locală și pentru Aninoasa!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.
“Dacă vrem ca Aninoasa să își îndeplinească obiectivele, atunci toată lumea ar trebui să își unească forțele.“, a declarat Părintele Clement, starețul Mănăstirii Aninoasa. 
“Le mulțumesc tuturor și îi urez succes domnului primar Manole. Vom fi alături de dumnealui și îl vom sprijini în activitatea sa! Doamne ajută să fie un mandat plin de realizări!”, a spus Remus Mihalcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...