Ludovic Orban anunță cum se împart posturile de prefecți în coaliție

Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că, în conformitate cu ponderea din coaliție, PNL va avea 23 de prefecți. Orban recunoaște faptul că, în acest moment, negocierile sunt în impas pentru că toate cele trei partide își doresc funcția de prefect la Bihor.
”Posturile de prefect depind de pondere. Avem 55%, iar PNL va avea 23 de prefecți (…) Trebuie să schimbăm statutul prefectului și acesta să fie cu adevărat reprezentant al Guvernului. Prefectul va fi demnitar public.

La Bihor își doresc prefect toate cele formațiuni din coaliției. Într-o săptămână sau două vom finaliza evaluările și ulterior vom avea și numirile prefecților.”, a spus Ludovic Orban. Alte 14 funcții vor reveni USR, printre care este în discuție și cea de prefect al Argeșului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...