Lecție de istorie la ALDE Pitești. Simona Brătulescu a plantat un Stejar al Centenarului Marii Unirii

ALDE Pitești a marcat, miercuri, 28 noiembrie, 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România. Pentru a evidenția acest moment important care a prefațat consfințirea Marii Uniri, președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu, a plantat, alături de colegii de la organizația municipală, un stejar în fața sediului partidului.

Manifestarea a continuat printr-o lecție de istorie, în care consilierul local Ionuț Zidaru, profesor de istorie, și Claudiu Bădîrcea le-au vorbit celor prezenți, despre însemnătatea momentului.

„Cred că suntem cel mai dinamic partid din județ. Avem acțiuni de acest gen, și felicit organizația municipală ALDE Pitești pentru această idee și pentru organizare, avem acțiuni de caritate și suntem implicați activ în viața socială a cetățenilor pe care îi reprezentăm.

Deși suntem în anul Centenarului Marii Uniri, trăim o perioadă de dezbinare. Cred că prin aceste acțiuni prin care pot afla informații despre istoria reală a țării noastre, copiii noștri, tinerii noștri vor putea face mai mult pentru ideea de unitate, așa cum au văzut-o înaintașii noștri”, a subliniat Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș.

O intervenție deosebită a avut Petre Luțu, seniorul organizației municipale ALDE Pitești, fost deținut politic, cel care a subliniat importanța familiei Brătienilor în actul Marii Uniri, dar și că tinerii din țara noastră ar trebui să învețe istoria adevărală, reală a României, și nu versiunea romanțată, pentru a-și cunoaște cu adevărat originile.

 La rândul său, președintele organizației de Femei a ALDE Pitești, Eny Pavel, a vorbit despre figura marcantă și despre contribuția Reginei Maria în momentele decisive ale istoriei țării noastre. În sediul partidului a fost amenajat și un Panou al Marii Uniri, iar organizația de tineret a ALDE Pitești a oferit celor prezenți și un moment artistic, grație interpretării lui Octavian Maria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...