Lansarea de ieri, de la Curtea de Argeș, a candidaților PNL Argeș pentru alegerile parlamentare a fost un eveniment foarte restrâns, unde nici măcar nu a participat presa locală. Aproximativ 100 de inși din echipa de campanie a PNL Argeș au venit să-i vadă și să-i cunoască pe candidați- majoritatea văzându-i pentru prima oară în viață pe „prașutații” de la București, de pe locurile 2 și 3 pentru Camera Deputaților, Ion Sîrbu și Lidia Constantinescu. Se pare că doar 5-6 membri liberali din comunele din zonă și aproximativ 30 din organizația municipală au venit, lansarea dorindu-se mai mult un eveniment intern, de partid. Oricum, cei prezenți ne-au declarat că nu au reușit să își facă o imagine despre cei doi de la București, cu care au schimbat puține vorbe. Bineînțeles, cei din Curtea de Argeș nu sunt deloc mulțumiți că nici Adrian Miuțescu și nici Gheorghe Alecsei nu se mai regăsesc printre candidați.
Lansare mută a candidaților PNL Argeș pentru parlamentare!

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale
PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]
Citește mai mult...
Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold
Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]
Citește mai mult...
Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]
Citește mai mult...