Ion Georgescu: „Fac apel la unitate și reconciliere”

Ion Georgescu, secretar general al PSD Argeş, vine cu o declaraţie oficială în faţa electoratului, în faţa colegilor de partid, după scandalul din ultimele zile.

 „Scena politică județeană este în prezent animată de o serie de declarații ale unor colegi de valore, cu experință atât în politică, dar și în administrație.
Social democrația nu este doar o doctrină, iar partidul nu reprezintă doar o siglă, trebuie să avem încredere unii în alţii, să participăm și să contribuim cu toții la viaţa politică, economică și socială a comunității din care facem parte. Pentru asta trebuie să schimbăm logica în care noi gândim strategiile politice, în care dezvoltăm programe publice, în care ne raportăm la actul de guvernare.
Fac apel la unitate și reconciliere, caracterele puternice și vocale trebuie să găsească o cale de comunicare eficientă. Vom trata cu maturitate toate problemele ridicate de colegii noștri. După cum știți, urmează o perioadă grea, cu o serie de campanii electorale în care avem nevoie de toți membri indiferent de vechime sau experiență, de toți colegii din echipa de conducere. Cel mai mare partid politic din România trebuie să-și pună amprenta asupra programului de guvernare în interesul cetățeanului și să nu cadă victima unor false lupte interne, amplificate artificial, spre deliciul opoziției.
Viaţa de partid nu înseamnă doar vot, înseamnă și dezbatere, înseamnă curajul de a spune ce gândești, curajul de a admite când greșești și puterea de a îndrepta greșeala. Membrii PSD Argeș sunt oameni care muncesc și sunt respectaţi pentru ceea ce fac, sunt oameni care ţin la partid și care au luptat din greu pentru el atunci când a fost nevoie. De aceea spun că toți membrii sunt importanți, toți trebuie ascultați și apreciați pentru munca depusă până acum, dar și în viitor. Puterea noastră stă în unitate și dialog”, a scris Ion Georgescu pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...