Întâlnire oficială între deputatul de |Argeș, Simona Bucura Oprescu și ambasadorul Franței, Michèle Ramis

Întâlnirea dintre cele două oficialități a avut la bază activitatea grupurilor parlamentare de prietenie din Camera Deputaților și Adunarea Națională Franceză. Întrevederea a fost un fel de preambul al evenimentelor care se vor desfășura în perioada 12- 15 iunie 2018, când România va fi gazda unei delegații parlamentare a Grupului de prietenie Franța- România, delegație condusă de deputatul André Chassaigne.

Deputatul de |Argeș, Simona Bucura Oprescu a declarat că în cadrul acestei vizite oficiale din luna iunie va fi pus un accent deosebit pe cooperarea economică dintre cele două țări, dar vor fi luate în discuție și alte aspecte care stau la baza întăririi cooperării dintre România și Franța.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...