
Vicepreședintele C.J. Argeș, Adrian Bughiu, spune că în exercițiul financiar 2020 – 2024, infrastructura rutieră va constitui o prioritate importantă pentru Consiliul Județean Argeș. „Spre deosebire de alte județe, județul nostru are cu o treime mai multe drumuri județene ca și lungime. Adică gestionăm aproape 1200 de km de drumuri județene, în condițiile în care alte județe similare cu al nostru din punct de vedere al suprafeței au ca și medie undeva la 800 km. Poate și din acest motiv drumurile, mai ales cele care duc spre exteriorul județului nostru, nu arată în cele mai bune condiții. Dar, așa cum știți, am recepționat recent două drumuri județene, DJ 703 B Șerbănești – Siliștea și DJ 702 A Ciupa – Rătești. Astfel, vom continua proiectele pe care le avem pentru modernizarea infrastructurii rutiere la nivelul județului.”, a spus Bughiu.



