În aceste zile, în Parlamentul României, aleșii PSD au avut întâlniri cu reprezentanții Federației Sanitas, temele de discuție fiind axate pe problemele sistemului sanitar românesc, la acest moment.
„Drumul e greu și anevoios. Dar merită, merită din plin! Voi lucra onest. În fiecare zi. Prioritățile momentului sunt pandemia și criza economică. Trebuie să salvăm vieți și trebuie să salvăm locurile de muncă ale oamenilor. Vă promit că toate astea nu vor rămâne simple postări pe Facebook!
Nu sunt în Parlament pentru a ocupa un fotoliu. Nu am știut niciodată cum este să stai fără să faci treabă. Tot timpul am căutat soluții, alternative. Nu am acceptat niciodată că #nusepoate. Se poate! Se poate, dacă înțelegi nevoile oamenilor. Și eu mereu mi-am dorit să le înțeleg. Din viața reală, nu din statistici și din rapoarte.
Viața m-a pus în situația de a îmi asuma anumite poziții de răspundere. Am înțeles să gestionez aceste funcții cu decentă, onestitate, integritate și ambiție. În Parlament reprezint interesele voastre, prin dăruire, implicare și muncă. Pentru mine fiecare leu din salariu, cu atât mai mult cu cât este din bani publici, trebuie să fie muncit.”, transmite Cristina Stocheci, senator PSD Argeș, membru al Comisiei pentru Sănătate din Senat.
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]