
Fostul consilier local Gheorghe Dinescu, președinte al PNȚCD Argeș, spune că investițiile programate ale Primăriei privind sistemul de transport în comun din oraș ar trebui să includă și o aplicație de telefon. Chiar dacă efortul financiar ar fi mic, impactul printre călătorii care folosesc autobuzele Publitrans 2000 SA ar fi mare. Astfel, Dinescu spune că în cele 100 de stații modernizate degeaba vor fi panouri electronice, în care se va afișa programul de circulație al autobuzelor. Dinescu consideră că oamenii activi s-ar folosi mai ușor de o aplicație pe telefonul mobil, astfel încurajându-se folosirea autobuzelor în locul automobilului personal.
În plus, Dinescu amintește celor care sunt acum în conducerea Primăriei și în Consiliul Local că nu se mai putea vorbi de achiziția a 40 de autobuze electrice și de reabilitarea stațiilor de așteptare dacă Piteștiul rămânea în 2014 fără transport în comun! Și într-adevăr, piteștenii au fost la un pas de a rămâne fără un astfel de serviciu, când consilierii locali au votat la limită, la o a doua încercare, prelungirea unui acord cu partenerii privați de pe atunci ai SC Publitrans 2000 SA. Mulți aleși locali, inclusiv de la PSD, au lipsit de la ședință sau nu au votat acest acord, de frică, deși asta însemna practic scoaterea autobuzelor de pe traseu și desființarea societății, pentru că mare parte dintre autobuze erau deținute de privații de la CNCD și Girexim („mulțumită” strategiei fostului primar, Tudor Pendiuc, care este judecat și acum în dosarul „Publitrans”, unde este invocat un prejudiciu de 5 milioane de euro). Din fericire, între timp celor din conducerea municipalității le-a venit mintea la cap și Publitrans are acum o flotă proprie de autobuze moderne, care urmează să fie mărită.
„Încă așteptăm realizarea unor proiecte în Pitești. În alte municipii se fac investiții adevărate, de exemplu la Cluj se face studiu de fezabilitate pentru metrou. Nu zic să-mi facă cei de la Primărie statuie, dar dacă nu eram eu nu mai existau autobuze pe traseu în Pitești. Eu cred că ar fi utilă o aplicație pentru smartphone, nu doar să se afișeze pe panouri, în stații, cum circulă autobuzele”, a declarat țărănistul Gheorghe Dinescu.



