Gentea salută adoptarea OUG privind actualizarea prețurilor pentru contractele pe fonduri europene

Gentea salută adoptarea OUG privind actualizarea prețurilor pentru contractele pe fonduri europene

Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, președinte executiv al PSD Argeș, salută adoptarea OUG privind actualizarea prețurilor pentru contractele pe fonduri europene.

„Este un prim pas în deblocarea situației proiectelor publice finanțate cu bani europeni afectate de creșterea masivă a prețurilor.

Această OUG era necesară dat fiind că, din cauza scumpirilor, nu se mai puteau respecta nivelurile de preț stabilite inițial în contracte.

Acum, după modelul propus de PSD în programul Sprijin pentru România, care a ajustat deja prețurile pentru proiecte cu finanțare națională, se introduce un mecanism de actualizare a prețurilor cu 15% până la 40% și pentru contractele pe bani europeni.

Este un prim demers menit să dea încredere atât constructorilor, cât și autorităților pentru reluarea/continuarea activității pe șantiere și reintrarea în graficul de execuție al proiectelor.

Înțeleg că vor urma și alte completări ale cadrului legislativ, în funcție de evoluția situației, dar este important de reținut că actualizările de preț se aplică și retroactiv, pe contractele în derulare.

Fără ajustarea necesară adusă de această OUG, care să permită reluarea urgentă a lucrărilor la proiecte, multe miliarde de euro s-ar pierde pur și simplu!”, transmite Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești

30 de locuri în plus pentru oamenii care au nevoie de grijă, la UAMS Dedulești Uneori, o investiție nu înseamnă doar o clădire reabilitată sau mai multe locuri disponibile. Înseamnă oameni care nu mai trebuie să aștepte, familii care știu că cei dragi sunt în siguranță și, mai presus de toate, șansa la o viață […]

Citește mai mult...

Autostrada Sibiu – Pitești: Tunel rutier de autostradă prin Carpați, aproape de finalizare

Tunelul de la Curtea de Argeș, parte din Autostrada Sibiu – Pitești A1, este aproape de finalizare: antreprenorul a început testele necesare pentru darea în trafic a tunelului, anunță Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Acesta spune că a fost finalizată testarea sistemului de ventilație (în total, pe cele două fire de tunel […]

Citește mai mult...

Lucrări pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferii trebuie să circule cu atenție

Lucrări pe Autostrada A1 București-Pitești. Șoferii trebuie să circule cu atenție Direcția Regională de Drumuri și Poduri București anunță că, joi, 3 septembrie 2026, continuă lucrările de frezare și reparații asfaltice pe Autostrada A1 București-Pitești. Intervențiile sunt executate pe suprafețe întinse, în zona kilometrilor 68+700 – 68+000, pe calea 2, banda 1. Lucrările sunt realizate […]

Citește mai mult...