„Piteștiul stă efectiv înecat începând de ieri, ora 13:30, după ce un incendiu puternic de vegetație a izbucnit în zona de nord a orașului nostru, extinzându-se din cauza depunerilor de deșeuri din zonă. Mi-am petrecut bună parte din această perioadă în apeluri telefonice cu reprezentanții instituțiilor implicate în gestionarea situației create. Am „evoluat” de la reacții seci în care mi s-a explicat (în cazul în care nu știam!) că un incendiu este un eveniment imprevizibil până la dezbateri tehnice cu privire la o strategie unitară de mediu. Așa cum suntem noi obișnuiți: multe discuții, multe explicați, câți oameni-atâtea păreri…Am fost în această dimineață să văd personal zona afectată și să înțeleg la fața locului care sunt variantele de lucru.
Faptele sunt însă următoarele:
În partea de nord a străzii Depozitelor, în apropierea zonei cunoscută sub denumirea de Șerpărie, a avut loc un incendiu în care au fost mistuite 2 ha de vegetație și aproximativ 150 tone de deșeuri menajare.
Terenul pe care a avut loc incendiul este viran și este domeniu public aparținând Primăriei Municipiului Pitești. Este un teren accidentat, format cu precădere din râpe mai mici sau mai mari, asupra căruia s-au făcut în ultimii ani mai multe intervenții de consolidare. Ceea ce a presupus și umplutură care, după focul de ieri, arde mocnit până la aproximativ 2 m adâncime, ceea ce face foarte dificilă stingerea totală a incendiului. Fumul rezultat și mirosurile îngrozitoare au afectat toate cartierele din nordul orașului și au ajuns chiar mai departe, către cele din centru.
Deșeurile care au ars la suprafață reprezintă depuneri răzlețe și sunt, preponderent, „contribuția” populației din zonă și din localitățile învecinate care, periodic (de cele mai multe ori cu căruțe) simte nevoia să scape de resturile din gospodărie, de rezidurile aferente lucrărilor de construcții și de sacii cu peturi, aruncându-le la drumul mare, oriunde găsește o zonă liberă, ferită de ochii celorlalți cetățeni sau ai Poliției Locale. Probleme asemănătoare sunt identificate și în alte părți ale orașului, inclusiv în zone din Pădurea Trivale! Nu se exclude, de asemenea, ca diverși agenți economici să fi folosit această margine a Piteștiului pe post de tomberon public.
Ca urmare a izbucnirii focului, echipajele ISU Argeș muncesc și la această oră pentru a stăpâni zona. Administrația locală a asigurat suport permanant pentru echipajele ISU, iar în această dimineață, la ora la care eu am fost în zonă, utilajele trimise de Primăria Pitești operau lucrările de curățare și amenajare a terenului respectiv. Se așteaptă, de asemenea, un utilaj special destinat aprovizionării cu apă din râul Argeș pentru suplimentarea resurselor existente.
Soluții pe termen scurt:
✅ suplimentarea verificărilor pe timp de zi și de noapte pe care Poliția Locală le face în zonele vulnerabile din punct de vedere al riscului deversării de deșeuri și aplicarea fără ezitare a sancțiunilor, inclusiv de natură penală, prevăzute de lege pentru deversarea deșeurilor în spații care nu sunt special amenajate. M-am săturat să aud că sunt amendați bieții căruțași și vă spun că opinia mea este fermă: diavolul se ascunde în detalii. De la cei care aruncă chiștoace de țigări la banca din fața blocului sau aduc gunoaie cu căruța până la marii poluatori, toți cei responsabili de halul (că nu pot spune felul) în care arată anumite zone, trebuie să răspundă, în mod egal, la fel în fața legii!
✅ intervenția cu o frecvență sporită a serviciilor responsabile de amanjarea terenurilor publice pentru efectuarea lucrărilor de înlăturare a vegetației uscate.
✅ intervenția cu o frecvență sporită a serviciilor responsabile de salubrizarea orașului pentru degrevarea acestor terenuri de maldărele de deșeuri despre care, în mod rezonabil, suspectez că se vor mai aduna o vreme într-un loc sau altul.
✅ analizarea de urgență a oportunității și posibilităților tehnice de implementare a unui sistem de supraveghere video dedicat fix acestei zone.
Soluții pe termen mediu și lung:
✅ Terenul afectat de incendiul izbucnit ieri va fi impactat de realizarea proiectului denumit generic Lunca Argeșului II, un proiect care este parte dintr-o strategie de reamenajare urbană complexă incluzând Pasajul Lânăriei, strada Depozitelor, acest parc și noul pod peste Argeș.
În această zona a orașului, fumegândă acum, vor fi realizate lucrări ample de reconversie funcțională și reutizare a terenului degradat, urmate de realizarea aleilor pietonale și pistelor pentru bicicliști, de amenajarea de spații verzi prin defrișarea vegetației existente, modelarea terenului și plantarea de arbori, arbuști și plante perene, crearea de facilități pentru recreere, montarea elementelor constructive specifice (bănci, foișoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, vestiare, scene) etc. Și Lunca Argeșului I a fost, anterior realizării, o uriașă gropă de gunoi.”, a anunțat candidatul PSD la funcția de primar al Piteștiului, Cristian Gentea, pe pagina sa de socializare.
✅ Monitorizarea, la liniuță, cu atenție și fermitate, a modului în care strategia de mediu (parte a strategiei de dezvoltare a municipiului Pitești), precum și toate reglementările care vor fi stabilite la nivelul Consiliului Local cu privire la acest domeniu sunt implementate și respectate. Este momentul să ne asigurăm, prin verificări, că ceea ce avem stabilit pe hârtie se aplică și în teren! Buna credință trebuie să guverneze relațiile administrative, dar ea nu trebuie să fie lipsită de monitorizare și control.
Aștept constatările Gărzii de Mediu, ai cărei comisari sunt de asemenea prezenți în teren și revin cu toate detaliile necesare pe acest subiect important pentru noi toți, cei din Pitești. Menționez ferm că, din punctul meu de vedere, toți cei responsabili – de la administrația publică ce are în proprietate acest teren până la cei care au deversat constant deșeuri în zonă – trebuie să își asume răspunderea asupra evenimentului consumat.”, a scris candidatul PSD pentru funcția de primar al Piteștiului, Cristian Gentea, pe pagina sa de socializare.