Gentea despre vizita lui Grindeanu: „I-am arătat că nu stăm cu mâna întinsă”

Președintele PSD Pitești, Cristian Gentea, care este și director în cadrul ICN Mioveni, a vorbit despre vizita premierului Grindeanu de miercuri. Primul ministru a fost pe platforma Institutului de Cercetări Nucleare, dar și la uzinele Dacia-Renault. „Mulți au senzația că la Cercetare se mănâncă banii, că ce facem acolo? După ce îi aduci aici își schimbă atitudinea. Mie mi-a plăcut foarte mult atitudinea premierului, a văzut că mă zbat să aduc bani în plus. Dânsul ne-a promis că la rectificarea bugetară va ține cont de acest domeniu. ICN e singurul producător de materiale radioactive din toată țara. Am încercat să-i arătăm că nu stăm cu mâna întinsă”, a declarat Gentea. Președintele PSD Pitești, care este și membru în consiliul de administrație al Nuclearelectrica, spune că i-a prezentat premierului mai multe proiecte ale ICN Mioveni, acesta văzând „de la firul ierbii” despre ce este vorba pe platforma de cercetare argeșeană. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...