Gelu Tofan: „Nu pot să tolerez oameni care au semnat contracte cu PSD! Facem curățenie în PNL Argeș!”

Excluderea a șapte membri din PNL Pitești, printe care foști consilieri locali sau județeni, a dus la anumite comentarii din partea unora dintre așa-zișii „tineri liberali” din județ. Majoritatea celor care comentează împotriva deciziei au avut afaceri cu administrațiile locale controlate de PSD, sau au în familie membri angajați la Primăria Pitești sau Consiliul Județean Argeș. Legăturile financiare cu PSD Argeș îi fac să reacționeze virulent abia acum, în timp ce în campania electorală și chiar în precampanie ori și-au denigrat colegii, ori nu au mișcat un deget.

Vicepreședinte și purtător de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan spune că în organizație curățenia va continua. „PNL Argeș face curățenie! Au rămas mulți nostalgici USL, care încă lucrează pentru PSD. Această falangă social-democrată a fost demontată. Cei care au continuat să denigreze partidul au suportat consecințele. Eu nu pot să tolerez oameni care au semnat contracte cu PSD în 2016 și sabotau acțiunile noastre de campanie electorală în Pitești. Vom înlătura orice rămășiță social-democrată din interior”, a declarat Gelu Tofan.

Este deja de notorietate faptul că Dumitru Moise, unul dintre excluși, fost consilier județean, a făcut afaceri serioase cu Primăria Pitești în 2016. Nu mai vorbim de sutele de hectare, cumpărate în mod dubios până în 2016, mai ales în comunele Teiu și Rătești.

Dragoș Predescu, și el exclus, are un membru al familiei care lucrează în Primărie, iar autointitulatul lider al CSL Argeș are mama angajată la Consiliul Județean. Între timp, deși este contestat de ei, președintele ales al PNL Argeș, Adrian Miuțescu și echipa sa au dublat scorul partidului în județ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...