Europarlamentar: “Este prima dată când regret că nu sunt membru în Parlamentul României!”

Europarlamentarul Cătălin Ivan, care a avut propriul meci cu liderul PSD, Liviu Dragnea, în februarie (fiind practic exclus din partid) îi îndeamnă pe social-democrați, înaintea votului de mâine privind moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Gridneanu, să se gândească la “umilințele” la care au fost supuși în ultimul timp.  „Gândiți-vă, dragi colegi parlamentari, la umilințele la care ați fost supuși în aceste câteva luni de zile. Câți ați avut ocazia să vorbiți cu un ministru? Sau câți dintre voi au avut dreptul să ridice o problemă? Să spună conducerii că are altă opinie? Să depună amendamente la bugetul pentru 2017 și la alte legi importante? Oameni de vază ai acestei țări, în care sute de mii de români și-au pus speranțele, ați fost reduși de un singur om la o simplă masă amorfă de manevră și de vot. Am înțeles că a încercat să va învețe numele în timpul mesei de duminică seară. Nu-i prea puțin? Oare nu-i prea târziu? Eu vă știu pe mulți dintre voi și am încredere că onoarea, mândria de a face ceea este corect, dorința de a nu-i dezamăgi pe cei de acasă, vor învinge frica”, a scris Cătălin Ivan peo rețea de socializare. Acesta a precizat că regretă „pentru prima dată” că nu face parte din Parlament, arătând că aleșii „au o șansă unică să spună stop dictaturii”. „Este pentru prima dată când regret că nu sunt membru al Parlamentului Național. Este un moment istoric, o șansă unică pentru reprezentanții românilor de spune stop dictaturii, încercării de a confisca toate instituțiile statului de către o grupare mafiotă străină de interesele românilor, a se vedea negocierile cu UDMR, dar străină și de interesele partidului. Tuturor celor din Camera Deputaților și din Senat le cer să-și aducă aminte discursul lui Liviu Dragnea la prima întâlnire a celor două grupuri reunite. Abia își luaseră mandatele. Profesori universitari, doctori, economiști, avocați, ingineri, oameni cu cariere profesionale foarte bine conturate, cu o reputație impecabilă în comunitățile de unde vin, au fost umiliți public, în fața televiziunilor, de acest personaj sinistru pentru PSD și pentru România. Îi rog să retrăiască ce au simțit atunci și, mai mult, ce au simțit familiile lor, prietenii, cunoscuții”, a declarat Cătălin Ivan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...