DUBLAREA etapizată a alocațiilor copiilor, RESPINSĂ în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor

Încă un pas pentru respingerea dublării etapizate a alocațiilor copiilor a fost făcut. Comisia pentru muncă a adoptat marţi raport pentru respingerea ordonanţei de urgenţă care vizează creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Camera Deputaţilor va vota în plenul de miercuri, care începe la ora 16.00, proiectul de lege, în calitate de for decizional. 
Au fost două voturi „împotrivă„ ale PNL, două abţineri de la USR, iar restul membrilor Comisiei au votat pentru raportul de respingere a OUG.
 
Senatul a adoptat marţea trecută, 11 august, proiectul de lege care prevede respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii.
 

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern din 29 iulie, că, la 1 septembrie, copiii vor primi mărite alocaţiile aferente lunii august. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022. PSD, inițiatorul legii, pledează însă pentru dublarea alocațiilor imediat, așa cum a decis Parlamentul deja.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...