Drăghici mai bine nu accepta să fie ministru! Listă enormă de obiective de realizat în Argeș!

Deputatul argeșean Mircea Drăghici a fost propus de PSD pentru funcția de ministru al Transporturilor. Presupunând că președintele Iohannis îl va accepta și că mandatul său va fi mai lung de șase luni (până acum, cam asta e media în timpul guvernării PSD-ALDE, care a schimbat deja 70 de miniștri!), Drăghici va avea de rezolvat  în jur de 12 proiecte importante pentru locuitorii județului. Dacă nu va face asta, probabil va fi hulit de către argeșeni câte zile va mai avea în politică. În plus, trebuie să se descurce și cu un miliard de lei lipsă, după rectificarea bugetară operată azi de Guvern.

Lista nu am întocmit-o noi, ci chiar colegii săi de partid și autoritățile locale din Argeș. O recunoaște și președintele PSD Argeș, Șerban Valeca. Responsabilități uriașe deci pentru trezorierul PSD, preocupat până acum doar să-i fie lui și familiei lui bine.

„În august, la vizita ministrului Șova în Argeș, i-am transmis 12 lucrări majore care trebuie realizate și care se află în diverse stadii. Vom relua acum acea convenție, pentru că multe dintre proiecte sunt întârziate. Începem cu autostrada Pitești-Sibiu, DN Câmpulung-Curtea de Argeș, unde e nevoie și de o HG. Podul de la Topoloveni, de pe DN7, este avariat pe o parte de trei ani, de o viitură, s-a prăbușit și partea pietonală. Centura de vest a Piteștiului trebuie realizată și legată de drumul expres Pitești-Craiova. Al doilea pod peste râul Argeș este în fază incipientă, deocamdată există doar o idee. În plus, Dacia-Renault a solicitat modernizarea gării Ciumești”, a spus Valeca.

Noi am mai adăuga DN Pitești-Drăgășani, modernizarea Transfăgărășanului pentru a fi deschis mai multe luni din an și întocmirea unor contracte de deszăpezire eficiente la CNAIR, pentru că iarna deja a venit și va începe în curând coșmarul pe drumurile din județ, în special pe Dealul Negru, pe DN7 Pitești-Râmnicu Vâlcea (în lipsa autostrăzii…).  

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...