Drăghici candidează pentru șefia AEP. Vezi cine este cel care ajunge deputat în locul lui!

Deputatul PSD Mircea Drăghici a declarat azi că îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi depinde de Parlament dacă va fi validat, menţionând că i se pare normal să ocupe această funcţie cât timp nu va mai fi om politic. Întrebat în legătură cu faptul că a fost validat de Comitetul Executiv Naţional al PSD ca propunere pentru funcţia de preşedinte al AEP şi când va demisiona din partid, Mircea Drăghici a spus: „Întâi să vedem dacă voi ajunge acolo. Îmi depun întâi candidatura. Depinde de colegii din Parlament”. Daniel Barbu şi-a depus, săptămâna trecută, demisia de la conducerea AEP, din motive personale. Anterior, Partidul Pro România i-a solicitat demisia de urgenţă lui Barbu, pe motiv că este ”posibil candidat ALDE la Parlamentul European”.

Dacă va renunța la calitatea de membru de partid, în locul lui Drăghici va ajunge deputat următorul de pe lista PSD Argeș la alegerile parlamentare din 2016. Acesta este, culmea, președintele PSD Costești, Dani Stancu- care nici nu visa să ajungă prea curând în Parlament! Tânărul politician este angajat al ADI Servsal, la Consiliul Județean Argeș (instituție controlată total de PSD) și face de multe ori o opoziție dezlânată și neîntemeiată pe argumente solide în Consiliul Local Costești (oraș cu primar liberal), unde este ales local. Mai nou, Stancu a fost “recompensat” de partid pentru lipsa de performanță de la Costești cu un post în Consiliul de Administrație al Regiei Județene de Drumuri.

Dacă Stancu va ajunge în Parlament, ar fi al doilea deputat PSD în funcție care locuiește în Costești, după profesorul Nicolae Georgescu.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...