Doru Georgescu despre modificările Codurilor Penale: ”Sunt favorizați infractorii și incompetenții”

Consilier local la Curtea de Argeș și membru în Biroul Județean al PNL Argeș, Doru Georgescu consideră că modificările la Codurile Penale, votate de parlamentarii puterii, încurajează hoția și incompetența. Liberalul Doru Georgescu spune că parlamentarii de Argeș care au votat aceste modificări au comis o greșeală de care ar trebui să se rușineze.

„Ar trebui să le fie jenă și să nu mai apară în public în Argeș. Prin acest vot pentru modificarea Codurilor Penale, majoritatea parlamentară a atacat dur Constituția României, statul de drept și nu în ultimul rând, cetățenii. Sunt favorizați infractorii, iresponsabilii și incompetenții și este defavorizat cetățeanul de rând. Cred că prin această politică nu se poate face altceva decât a incita la nerespectarea legii și, implicit, ducerea în haos a funcționării statului de drept. Cei care au votat aceste prevederi nu sunt decât complici la ducerea României în haos. Cred că cetățenii s-au maturizat și vor sancționa dur aceste derapaje. Cei din majoritatea parlamentară grăbesc astfel dizolvarea Parlamentului și intrarea în normalitate a statului de drept- ceea ce își doresc majoritatea românilor de bun simț”, ne-a declarat Doru Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...