Deputatul Rădulescu: “Prin revocarea lui Kovesi n-am făcut nimic! ÎI cer președintelui Iohannis să…”

Deputatul social-democrat din Argeș, Cătălin Rădulescu, vine cu o solicitare către președintele Iohannis, după ce acesta a revocat-o ieri din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Rădulescu vrea ca președintele țării să denunțe protocoalele  încheiate între SRI şi alte instituţii şi să denunţe public toate interceptările ilegale pe siguranţă naţională.

„Ieri, prin revocarea doamnei Kovesi, nu am făcut absolut nimic, pentru că va fi înlocuită o persoană cu o altă persoană. Sistemul este acelaşi. Şi atunci, pentru că în aceşti ani de zile am văzut abuzuri extraordinar de mari şi neconstituţionale şi împotriva drepturilor şi libertăţilor umane, am făcut nişte cereri. Îi cer preşedintelui Iohannis să denunţe public protocoalele încheiate între SRI şi instituţii ale statului, să se dezică de acestea, să denunţe public toate interceptările ilegale pe siguranţă naţională şi să denunţe public echipele mixte care au participat împreună cu judecătorii la judecarea, anchetarea şi condamnarea oamenilor nevinovaţi. În caz contrar, dacă dânsul nu face acest lucru, înseamnă că acceptă statul paralel şi continuă nerespectarea Constituţiei şi atunci cer colegilor şi coaliţiei ca să continuăm cu cererea de suspendare”, a declarat Cătălin Rădulescu la Parlament. Rădulescu a precizat că PSD era pregătit ieri să anunţe suspendarea preşedintelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...