Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, a fost pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Punerea sub acuzare a fost făcută de Parchetul General după ce procurorii s-au sesizat din oficiu în urma unei declarații făcută de parlamentar într-un interviu . Rădulescu a spus că deține o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluție și pe care este pregătit să o folosească din nou în cazul în care cineva s-ar gândi să atenteze la societatea democratică. Deputatul Cătălin Rădulescu are calitatea de suspect și este bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Iniţial, procurorii au făcut cercetări in rem în acest dosar, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Potrivit  news.ro, în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă deputatului Cătălin Rădulescu atât acuzaţia, cât şi faptul că are calitatea de suspect.
 După interviul  controversat,  locuința parlamentarului a fost percheziționată și  au fost descoperite arma de vânătoare pe care acesta o deţinea în mod legal, precum şi arma de tip AKM pe care palamentarul o ţinea ca armă de colecţie.
 
Pentru că arma nu a fost asigurată corespunzător, acesta a primit o amendă de 2.500 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...