Deputatul Nicolae Georgescu susține o măsură importantă pentru pensionarii din sistemul de învățământ

O modificare a Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice va elimina anumite inechități care puteau apărea după 1 iulie printre pensionarii din sistemul de învățământ. Deputatul argeșean social-democrat Nicolae Georgescu a susținut această modificare, care a fost dezbătută săptămâna aceasta în Comisia pentru Muncă și Protecție Socială și apoi votată în Camera Deputaților. Odată cu modificarea punctului de pensie la 1000 de lei de la 1 iulie, între cei care și-au depus solicitările de pensionare și cei care le vor depune după această dată se crea o inegalitate de tratament. Concret, cei care își cereau pensionarea după 1 iulie pierdeau aproximativ 9% din pensie! Deputatul Nicolae Georgescu spune că în învățământ sunt destui care și-au depus deja solicitările de pensionare, fiind nevoie de modificări legislative pentru ca tuturor să li se calculeze o pensie corectă. Fost director de școală în Pitești, Georgescu a înțeles importanța acestei modificări legislative, care a fost votată săptămâna aceasta în Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...