
Anunțul președintelui Iohannis conform căruia la data de 15 mai s-ar putea încheia perioada de restricții s-a dovedit a fi total neinspirat și a stârnit reacții și întrebări legitime, mai ales cu privire la întoarcerea copiilor la școală. Întrebarea este cum de deschizi școlile când ai peste 10 mii de oameni infectați când ai decis închiderea lor atunci când în țară nu erau decât 60 de infectați? Deocamdată, guvernanții zilelor noastre nu dau explicații concrete cu privire la aceste decizii cel puțin bizare.
„Guvernul Orban 2 șochează prin decizii de la o zi la alta… Guvernanții au închis școlile când erau 60 de cazuri pozitive de Coronavirus, însă vor să le redeschidă atunci când vor fi peste 15.000 de cazuri”- spune deputatul Nicolae Georgescu, care arată clar că de fapt la mijloc nu sunt decât calcule electorale pe seama oamenilor .
Poziția deputatului argețean Nicolae Georgescu este cât se poate de clară și fiecare om are în minte aceste întrebări . Iată ce spune parlamentarul din Argeș
„V-ați gândit vreun moment și la elevi? Ați luat în calcul riscurile majore la care îi expuneți?
Cu siguranță nu! Continuați să faceți propagandă politică și să vă jucați cu tinerii – cei care reprezintă viitorul acestei patrii!
Imediat după întâlnire, doamna ministru a ieșit public și a înaintat data de 1 iunie pentru revenirea elevilor la cursuri…
Pe lângă data de 1 iunie, doamna ministru a mai prezentat variante precum: restricții de igienă și distanță socială, purtarea măștilor, revenirea la școală doar a elevilor ce au de susținut examene naționale (deci elevii claselor a 8-a și a 12-a) etc…
Doamna ministru, din start ar trebui să ne mulțumiți și nouă, celor de la PSD! Președintele României a amenințat că, din data de 15 mai, măștile devin obligatorii pentru români, însă nu s-a gândit nici măcar o clipă la procurarea acestora de către cetățeni…
Noi am depus un proiect de lege prin care românilor să le fie acordate gratuit măști de protecție! Măsura se dovedește așadar bună și în cazul elevilor, observăm, cei de la care aveți pretenția să poarte măști odată cu revenirea la școală!
Într-o altă calitate pe care o am, cea de cadru didactic, aștept ca în perioada următoare să prezentați cu adevărat un plan concret pentru ca elevii să finalizeze în siguranță anul școlar!
Luați în calcul, în acest plan, un minimum de șase soluții pe care le propun:
1. Un mini curriculum pentru această perioadă: conținutul activităților instructiv-educative să vizeze materiile care se evaluează la examenele finale, ținând cont de faptul că este imposibil de realizat într-un timp atât de scurt pentru toate materiile și pentru toți anii de studiu;
2. Extindeți programul Teleșcoala. Cursurile televizate trebuie să aibă loc atât la TVR 2, cât și la TVR 3, chiar și la TVR 1, câteva ore pe zi, pentru a include în program mai multe clase. Totul trebuie să fie transmis şi în limbaj mimico-gestual, deoarece programele trebuie să se adreseze și persoanelor cu deficiențe de auz;
3. Este obligatoriu ca weekend-urile să fie dedicate, până la toamnă, copiilor de grădiniță. Pe posturile tv mai sus amintite ar trebui să ruleze jocuri și cântece educative, filme animate, teatru pentru copii și intervenții ale educatorilor (desemnați de minister);
4. Încheierea acestui an școlar doar cu predare online și TV pentru învățământul preuniversitar și demararea investițiilor pentru pregătirea logistică a unităților de învățământ (construcția de grupuri sanitare noi, asigurarea unei igiene adecvate în școli, măști gratuite pentru copii și profesori, dotarea sălilor de clasă cu echipament școlar) din fonduri europene;
5. Relansarea programului destinat familiilor nevoiașe pentru a beneficia de fonduri, 200 de euro, ca să le cumpere calculatoare copiilor. Legea actuală chiar necesită modificări;
6. Guvernul și Ministerul Educației trebuie să constituie o echipă guvernamentală formată din experți care să se concentreze pe construirea unui sistem de predare online funcțional pentru învățământul preuniversitar până în toamnă.
În încheiere, vă cer insistent să vă gândiți cu adevărat la elevi – cei pe care îi consider viitorul României, iar când avansați date pentru repornirea școlilor, să le avansați doar după consultatea Comitetului Național pentru Situații de Urgență – comitet care a luat decizia suspendării cursurilor și care vreau să cred că știe cel mai bine când este momentul revenirii la cursuri.
Așadar, nu mai avansați date după întâlniri cu președintele Iohannis. Dânsul ne-a obișnuit cu joaca de-a declarațiile, după cum dumnealui o spune: astăzi nu trebuie să relaxăm măsurile, însă mâine le relaxăm… Iar apoi, dânsul o ia de la capăt în declarații care conduc spre nicăieri…
Înainte de a-mi încheia mesajul către guvernanți, vreau să salut și punctul de vedere al Consiliului Elevilor din România – consiliu ce a criticat dur ordinul emis de doamna ministru Anisie! Într-adevăr, dumneaei nu a ținut cont de faptul că sute de mii de elevi din România nu au acces la instrumente digitale sau la Internet și nu pot participa la cursurile online organizate în perioada pandemiei de COVID-19. Tocmai de aceea, doamna ministru, aceste lucruri le-am trecut și la cele șase soluții pe care le-am propus în text, mai sus, către ministerul dvs!
Luați decizii corecte și concrete pentru elevi – cei care reprezintă viitorul României!
Nu îi expuneți la riscuri majore prin revenirea la școală!
Nu vă jucați cu sănătatea lor!”



