Deputatul Deaconu candidează pentru funcţia de secretar general al PND

Deputatul Mihai Deaconu, membru fondator al Partidului Naţional Democrat, anunţă că săptămâna aceasta va avea loc conferinţa judeţeană de alegeri a PND Argeș. În plus, pe 12 decembrie, când se va organiza primul congres naţional al partidului, Deaconu vizează poziţia de secretar general. “Până la sfârșitul săptămânii vom organiza conferinţa judeţeană de alegeri. La nivel naţional stăm destul de bine, am participat la alegerile de la Dâmboviţa. A fost o prezenţă masivă, aproximativ 150 de delegaţi. Cred că săptămâna aceasta vom termina în 35 de judeţe cu adunările generale, iar pe 12 decembrie va fi congresul PND. Eu voi candida pentru funcţia de secretar general. Până acum n-avem nicio intenţie să facem vreo alianţă cu alt partid. Am vrea să ne testăm valoarea și ne propunem 7% la locale. La alegerile parlamentare vom putea adopta și alte strategii. Deocamdată nu am mai dat niciun răspuns altui partid. Majoritatea partidelor mari vor să elimine de pe piaţă partidele mici. PND este un proiect pe care l-am pornit cu sufletul și nu putem accepta să dăm munca noastră pe degeaba. Toţi caută oameni buni, integri, competenţi și patrioţi”, a declarat Deaconu. Președintele interimar al PND Argeș, Mircea Dinu, spune că ritmul de înfiinţare a organizaţiilor locale a fost foarte bun, la Pitești organizaţia desemnându-și de curând președintele, în persoana lui Traian Burtoiu. “Am reușit până la momentul de faţă să avem 74 de organizaţii alese statutar. Vom ţine conferinţa judeţeană cu delegaţii din fiecare localitate. Am întâmpinat diferite greutăţi, primarii din anumite localităţi au încercat să ne intimideze oamenii. Au fost ameninţări că le taie din ajutorul social, că nu le mai eliberează adeverinţe”, a declarat Dinu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...