
Deputatul liberal argeșean, Dănuț Bica, a anunțat că de ieri se află în autoizolare, la domiciliul din Pitești, împreună cu soția. Măsura și-a impus-o ca urmare a faptului că ar fi intrat în contact cu deputatul PNL, Lucian Heiuș, confirmat că este infectat cu COVID-19.
„Ca urmare a situației create prin diagnosticarea deputatului Lucian Ovidiu Heiuș cu noul coronavirus COVID-19, în momentul de față aștept, ca și colegii mei, rezultatele testelor efectuate ieri, la Palatul Parlamentului, de către echipa DSP București. Indiferent de rezultat, m-am conformat regulilor impuse și, începând de sâmbătă, 14 martie, ne-am autoizolat, eu și soția, la Pitești, pentru o perioadă de două săptămâni”, a anunțat deputatul Dănuț Bica.
Andri Irimia



