Deputatul Dănuț Bica îndeamnă parlamentarii să voteze moțiunea: “Nu avem voie să asistăm pasivi la distrugerea economică a României”

Deputatul liberal argeșean Dănuţ Bica le solicită tuturor parlamentarilor de bună-credinţă să voteze pentru moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie. Votul de azi din Parlament ar putea duce la căderea Guvernului Dăncilă. Deputatul Dănuţ Bica consideră că moţiunea de cenzură iniţiată de către deputaţii şi senatorii PNL şi susţinută de toată opoziţia parlamentară este rezultatul voinţei populare exprimate prin vot în data de 26 mai.

Deputatul PNL Dănuţ Bica afirmă că Partidul Naţional Liberal este pregătit să-şi asume imediat guvernarea, deoarece este partidul în care cetăţenii au avut cea mai mare încredere în data de 26 mai, şi le solicită tuturor parlamentarilor ca, prin votarea moţiunii de cenzură iniţiate de opoziţie, să scape România de guvernarea toxică PSD-ALDE:

„Noi, liberalii, am câştigat alegerile din 26 mai şi suntem obligaţi de încrederea uriaşă pe care ne-au acordat-o alegătorii să dăm ţării un guvern condus de profesionişti, care să se ocupe de adevăratele probleme ale României. Responsabilitatea înseamnă să-ţi asumi conducerea ţării atunci când aceasta trece prin momente dificile şi PNL este dispus să preia această grea sarcină. Chiar dacă riscăm să pierdem din punct de vedere electoral, nu avem voie să stăm pe margine şi să asistăm pasivi la distrugerea economică a României care se realizează prin promovarea politicilor falimentare implementate de PSD şi ALDE. România are nevoie urgentă de un guvern responsabil, eficient şi competent, care să demareze imediat realizarea investiţiilor publice prioritare, să acceseze în totalitate fondurile europene nerambursabile care revin ţării noastre şi să susţină cu toată forţa întreprinderile româneşti şi fermierii autohtoni. România are nevoie de un guvern credibil, care să repare tot ce a stricat PSD şi ALDE în relaţiile cu partenerii noştri externi. România are nevoie de un guvern care, contrar celor întâmplate în ultimii ani, să pună interesele ţării mai presus de interesele particulare ale unor grupuri. În acest context, doresc să le reamintesc tuturor colegilor parlamentari că în momentul în care au fost validaţi au jurat cu mâna pe Constituţia României, în care se prevede foarte clară că, în exercitarea mandatului lor, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului, nu al altcuiva. Nu au voie să nu uite acest lucru! Prin adoptarea moţiunii de cenzură iniţiate de noi, România poate intra pe calea normalităţii, a dezvoltării şi a prosperităţii reale. Din aceste motive am făcut şi facem un nou apel către toţi parlamentarii, de la toate partidele politice, solicitându-le să voteze moţiunea de cenzură şi să o elibereze pe doamna Dăncilă din funcţia de Prim-Ministru, pentru care a dovedit din plin că este total nepotrivită”, a declarat deputatul argeșean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...