Deputatul Bica: “Este periculos ca țara să rămână în continuare pe mâna acestei guvernări”

Deputatul PNL de Argeş, Dănuţ Bica, solicită sprijinul parlamentarilor de la toate partidele pentru demiterea Guvernului Dăncilă la moțiunea de cenzură. Bica le reproșează liderilor coaliției PSD-ALDE că acordă în continuare credit total Vioricăi Dăncilă, premierul care, tocmai în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, s-a aflat în fruntea celui mai incompetent Guvern pe care l-a avut țara noastră de la constituirea statului modern român și până astăzi. Deputatul liberal argeșean consideră că motivele pentru care Guvernul Dăncilă trebuie demis sunt numeroase și extrem de grave și le solicită tuturor parlamentarilor responsabili ca joi să voteze pentru moțiunea de cenzură inițiată de opoziție.

,,În câteva zile se va încheia anul 2018, anul aniversării Centenarului Marii Uniri, și vom rămâne tot cu peste 4000 de școli fără apă curentă, cu toalete în afara clădirilor, fără autorizații sanitare de funcționare și fără avize ISU. Au fost promise 2500 de școli și grădinițe noi și s-au construit doar două școli. S-a promis generalizarea programului ,,After-school” și implementarea programului ,,Masa la școală”, dar puterea a respins orice inițiativă legislativă în acest sens. Învățământul românesc înseamnă, în continuare, manuale proaste, pline de greșeli, profesori slab plătiți și abandon școlar în creștere.

            Intrăm în noul an tot cu spitale în care mișună gândacii, în care pacientul vine cu medicamentele de acasă în buzunar, în care bolnavii dorm și câte doi într-un pat, ca în vremurile de război. Și din promisiunea realizării celor 8 spitale regionale de mare capacitate și a unui spital metropolitan s-a ales praful, deși banii europeni erau pregătiți, amplasamentele definite, iar constructorii așteptau să înceapă lucrările.

            Sub guvernarea PSD-ALDE, România înregistrează cel mai mare deficit de infrastructură de transport din Uniunea Europeană, fie că vorbim despre autostrăzi și drumuri rapide, fie despre căi ferate de mare viteză sau aeroporturi moderne. Este uimitor faptul că oamenii lui Dragnea au ajuns să se laude cu inaugurarea în acest an a 3 km de autostradă la intrarea în București, începuți în urmă cu 10 ani. Unde sunt autostrăzile și căile ferate care, în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, ar fi trebuit să lege între ele provinciile istorice Muntenia, Transilvania și Moldova? Parcă în ciuda interesului național, acest Guvern a îngropat proiectele Autostrăzii Pitești-Sibiu și Autostrăzii Iași-Târgu Mureș, a abandonat realizarea Autostrăzii Comarnic-Brașov și nu a reușit nici măcar să finalizeze tronsoanele de autostradă începute pe vremea Guvernului Boc.

            Incompetența, reaua voință sau prostia sau poate toate la un loc s-ar regăsi între rezultatele unei evaluări corecte a Guvernului Dăncilă. Liviu Dragnea și Darius Vâlcov au evitat o asemenea evaluare, pentru că știu care vor fi concluziile acesteia: un Guvern care ne-a dus înapoi în timp, în loc să profite de situația economică favorabilă și să ne apropie mai mult de standardele de viață occidentale.

            Este de datoria noastră, a parlamentarilor responsabili, să înțelegem că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână în continuare pe mâna acestei guvernări iresponsabile, care distruge statul de drept și dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională și să dăm joi un vot pentru moțiunea de cenzură. Trebuie să înțelegem că nu este un vot pentru inițiatori sau pentru culorile politice, să punem interesele cetățenilor înaintea obligațiilor de partid și să votăm pentru România! Orice zi în plus cu Dragnea prim-ministru din umbră ne îndreaptă spre sărăcie și înapoiere și ne scoate de pe harta Europei. Votați pentru ca România, care va prelua la 1 ianuarie 2019 Președinția Consiliului Uniunii Europene, să fie condusă de un Guvern de care să nu ne fie rușine!”, susține Dănuț Bica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...