Deputatul Andrei Gerea: “Este nevoie ca în România sistemul de justiție să funcționeze corect”

Deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE,  consideră că azi clasa politică se împarte între cei care susțin lupta pentru un stat de drept, pentru o justiție independentă și corectă, și cei care apără instituțiile de forță,  în speranța obținerii unei clemențe din partea acestora.

“Ieri, prin dezbaterea care a fost organizată de Grupul pentru Dialog Social, am putut vedea și mai clar această demarcație la nivelul clasei politice.  Am văzut cum liderul partidului de opoziție, Ludovic Orban, stă la masă cu șefa procurorilor care îl anchetează și cu judecători ai CSM. Am mai spus acest lucru, însă tabloul de marți seară mi-a confirmat faptul că Ludovic Orban, în dorința de a scăpa de problemele din justiție, a devenit șantajabil, căci s-a transformat într-un slujitor al instituțiilor de forță, al celor care anul trecut îi făceau dosar pentru a-l scoate din cursa pentru Primăria Capitalei. Prezența lui Orban la o dezbatere alături de Laura Codruța Kovesi și de alți judecători, sub cupola GDS, condusă de apropiații lui Băsescu și fani ai statului paralel, arată în mod invariabil direcția pe care merge PNL, aceea de a apăra cu orice preț puterea ocultă a instituțiilor de forță. Când te afișezi cu cei care te judecă, lucrurile deja nu mai au legătură cu statul de drept, cu o justiție cinstită. Justiția selectivă despre care am tot vorbit în ultimii ani s-a văzut din nou marți seară. Am văzut cum liderul PSD e anchetat la DNA, în vreme ce PNL e alături de șefa DNA la dezbateri. Ce am înțeles, este că președintele de azi al PNL s-a dus la acea dezbatere pentru a o convinge pe Laura Codruța Kovesi de întreaga sa loialitate, să se umilească în fața ei, astfel încât să scape cu achitarea. Gestul liderului PNL arată cât de slab este acesta, când se duce și bate la ușă pe la Cotroceni ori pe la DNA pentru a scăpa de problemele din justiție. Tot pentru a intra în grațiile foștilor săi „călăi” politici, Orban instigă opinia publică cu informații false de genul că șefii celor două Camere ale Parlamentului pregătesc suspendarea președintelui Iohannis. Evident, vorbe fără nicio acoperire, doar-doar va fi tratatat cu îngăduință de sforarii statului paralel. Prin asemena tertipuri josnice, Orban a impregnat PNL-ului imaginea de partid al sistemului. Întâlnirea de la dezbaterea GDS vine în contradicție cu susținerile și principiile enunțate de Laura Codruța Kovesi în ultimii ani. Șefa DNA acuza în momentul apariției fotografiilor cu Alina Bica la Paris faptul că relațiile personale dintre procurori și politicieni contravin statutului magistraților. Ea spunea că „ar fi total nepotrivit să mă văd cu politicieni în timpul liber”. Mai mult, aceeași șefă a DNA  afirma că ea nu stă la masă cu inculpați, cu persoane cu probleme cu legea. Conform normelor DNA și ale șefei DNA, Orban e corupt. Deci Kovesi a stat la masă cu un corupt, doar pentru a-și atinge o serie de obiective politice date de legile justiției. După acest episod, se confirmă încă o dată utilitatea adoptării modificărilor legilor justiției. Este nevoie ca în România sistemul de justiție să funcționeze corect, iar abuzurile și excesele anumitor persoane sau instituții să nu mai aibă loc. Obiectivul nostru, al ALDE, rămâne unul și același, și anume intenția de a duce la bun sfârșit reforma justiției, astfel încât să restabilim statul de drept în România.
În același timp, scena la care am asistat marți seară ar trebui să ridice semne de întrebare reprezentanților CSM, dacă e normal ca magistrații să stea la discuții politice cu reprezentanții unor partide. CSM trebuie să definească dacă prezumția de nevinovăție e aceeași pentru toți sau nu mai respectăm niciun principiu când vine vorba de oameni politici favorabili sistemului?”, a declarat deputatul Andrei Gerea.

                                

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...