Deputatul Andrei Gerea, dezbatere amplă pe tema educației

Deputatul de Argeș Andrei Gerea, care este și președinte al ALDE București, a lansat o dezbatere publică la care au participat principalii reprezentanți ai sistemului educațional din România. Totul s-a întâmplat marți, 19 decembrie, la Palatul Parlamentului, prin proiectul „București – Capitala Educației, Priorități și perspective pentru 2018 – 2020”.

În cadrul acestei dezbateri, vicepreședintele ALDE la nivel național a evidențiat și demersurile făcute de către reprezentanții partidului pentru rezolvarea problemelor din învățământ și a arătat că își dorește ca „la inițiativa ALDE, să fie propus în cursul anului viitor un proiect de Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București, prin care să fie validată o strategie și un pachet de măsuri privind dezvoltarea educațională la nivelul Capitalei”. 

„Am venit astăzi, alături de dumneavoastră, animați de intenția clară de a contribui la o schimbare efectivă în bine a sistemului educațional. Credem că unind ideile și expertiza dumneavoastră cu voința și pârghiile noastre de acțiune pe diverse paliere, împreună chiar am putea genera măsuri și proiecte utile și atractive pentru elevi, studenți și cadre didactice”, a concluzionat la finalul dezbaterii Andrei Gerea, președintele ALDE București.

Au mai participat la dezbaterea „București – Capitala Educației” reprezentanți ai PROEDUS, Inspectoratului Școlar al Municipiului București,  Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Casei Corpului Didactic București, Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, Palatului Național al Copiilor, Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Facultății de Hidrotehnică, Uniunii Naționale a Studenților din România, Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Consiliului Municipal al Elevilor, precum și ai filialelor ALDE din București.

 

Până în prezent, ALDE a inițiat și a susținut la nivelul Capitalei câteva proiecte educaționale interesante destinate elevilor bucureșteni, proiecte precum : „Ora de educație rutieră”, „EU în LicEU”, „Primăria Copiilor”, „Școala Profesională Metropolitană în Sistem Dual” sau “Înfințarea Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret al Muncipiului București”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...