Demisionarul Iani Popa- ținut în brațe de Raluca Turcan

Senatorul Iani Popa a recunoscut cu subiect și predicat că, deși a fost sunat, l-a refuzat pe Ludovic Orban și nu a vrut să participe la întâlnirea de acum câteva săptămâni dintre acesta și membrii organizației PNL Argeș. În schimb, după o pauză de luni de zile din viața publică, Iani Popa, președinte demisionar al PNL Argeș după dezastrul de la alegerile de anul trecut, a apărut azi alături de liderul interimar al partidului, Raluca Turcan. „Particip la o ședință convocată statutar. Cea la care a fost dl Orban nu a fost statutară”, a declarat Popa. Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, deși s-a declarat uluită cum de organizația Argeș a obținut rezultate foarte slabe, pe fondul problemelor de integritate întâmpinate de o parte dintre candidații PSD de aici, i-a luat apărarea lui Iani Popa- considerat de mulți drept artizanul principal al eșecurilor electorale din 2016. „Iani poate nu a reușit să fie la fel de bun ca în Parlament și în echipa din Argeș. Rezultatele de aici nu anulează activitatea parlamentară. Am colaborat și colaborăm foarte bine în Parlament. Când și-a dat demisia, l-am rugat să rămână până la alegerile interne. Pe oricine aș fi pus în loc, ar fi fost favorizat, iar Argeșul are nevoie ca de aer de alegeri interne corecte”, a declarat Raluca Turcan.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...