„Cum parlamentarele au trecut, acum, puterea îi închide pe români în locuințe…”

Ce repede își schimbă discursul președintele României, după propriul interes, atrage atenția deputatul de Argeș al PSD Nicolae Georgerscu.

„Cum alegerile au trecut, acum românii vor fi obligați să stea cât mai mult închiși în locuințe. Mai ales că aceștia începuseră deja să iasă în stradă și să își strige nemulțumirile… Anunț tranșant al lui Klaus Iohannis. Circulația pe timp de noapte urmează să fie restricționată mai devreme, de la ora 22:00, pe fondul tendinței de creștere a numărului de infectări cu noul coronavirus.

Acum, interesul președintelui României și al guvernanților este ca românii să stea închiși în locuințe. Astfel,  nimeni să nu își mai strige nemulțumirea, iar întreaga atenție să fie concentrată doar pe virus, chiar dacă situația economică a României se clatină, ceea ce este cel mai dureros. 
Domnilor, a trecut un an de la startul pandemiei în România. A apărut și vaccinul, însă, deja retrăim momentele din 2020. Deci, ce ați făcut voi în acest an?
Suntem printre puținele țări din Europa și din lume care se confruntă cu o asemenea situație. După un an, să izbucnească din nou situația Covid-19. Deci este clar, mare parte din vină, domnilor, este la voi.
 Mai mult, președintele României arată și o lipsă cruntă de bun simț, atunci când prezintă situația actuală. 
Domnule Iohannis, expresia „trebuie să avem grijă să nu ne înecăm la mal” nu este deloc demnă pentru statutul unui președinte de stat. Sincer! 
În altă ordine de idei, președintele României a mai ținut să mai transmită un mesaj: „pot să vă spun foarte clar că nu avem în vedere un lockdown de Paște”…
PS: Îmi dați voie, domnule Iohannis, să mă îndoiesc de acest lucru?
Haosul în România a izbucnit de când ați devenit președintele acestei țări!”, spune Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...