„Cu PSD la guvernare va fi majorată capacitatea de producție energetică a statului”

N Georgescu energie
„Cu PSD la guvernare va fi majorată capacitatea de producție energetică a statului”
Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș, declară că începând de la șeful statului și până la „cel mai slab partid din Parlamentul României, USR”, toată lumea vorbește despre securitatea energetică. Diferența este că, atunci când au fost la guvernare nici USR, nici liberalii nu au făcut nimic în acest sens, spune Nicolae Georgescu. „Dimpotrivă, românii, consumatorii din România, au fost lăsați pradă scumpirilor, iar acțiunile concrete au lipsit. Noi nu am uitat cât de mult a insistat USR pentru liberalizarea pieței energetice din România. Din păcate, așa cum Partidul Social Democrat a anticipat, liberalizarea nu a fost decât un experiment nefericit cu rezultat negativ pentru români și o îmbogățire exagerată a furnizorilor. Adică, a urmat o dublare a prețului energiei, urmată de o creștere galopantă ulterioară și o deteriorare vizibilă a calității vieții.
Astăzi, din fericire, acești măscărici nu mai sunt la guvernare, iar PSD, așa cum a reiterat recent și Cristian Gentea, președintele executiv al PSD Argeș, propune crearea unei companii naţionale în domeniul energetic, ca soluție fundamentală pentru rezolvarea crizei provocate de scumpirea explozivă a gazelor și a energiei electrice. Noi vrem ca statul național sau factorii de decizie europeni să reglementeze tarifele.
Pe termen scurt, pe lângă plafonarea și compensarea facturilor la energie, PSD a propus o scădere a TVA la 5% pentru energia electrică și gaze, cu influență directă în prețul final pe care populația și firmele îl vor plăti pentru facturi. Vom insista, de asemenea, ca proiectul Legii Offshore, care trenează de ceva vreme la Ministerul Energiei, să fie supus dezbaterii în Parlament, cu îmbunătățirile pe care piața le cere, pentru a trece la exploatarea gazelor din Marea Neagră în regim de urgență.
Pe termen lung, Oil Terminal, operatorul portuar controlat de statul român, va investi 98,4 mil. lei pentru construirea unui rezervor de 55.000 de metri cubi în Secţia Platforma Sud Constanţa, potrivit unor rapoarte publicate la Bursa de Valori Bucureşti, citate de ZF.ro pentru public. Vom face tot ce este cu putință, ținând cont de legile economice și evoluția socială, în așa fel încât să livrăm rezultate pentru români.
Cu PSD la guvernare va fi majorată capacitatea de producție energetică a statului și vor spori ajutoarele de stat pentru populație prin programe europene, bonusuri pentru certificate verzi, facilitate fiscal, scutiri, contracte avantajoase din partea firmelor de stat pentru investiții tehnologice în sistem. Noi livrăm fapte.”, conchide Nicolae Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...