
Președintele PNL Curtea de Argeș, Cristian Mitrofan, candidează la Primăria orașului din partea liberalilor. Un sondaj efectuat luna trecută, pe un eșantion de 346 de persoane, îl plasează pe Mitrofan pe primul loc în preferințele celor intervievați, cu 47,7%. Actualul primar, social-democratul Constantin Panțurescu, este preferat de doar 26% dintre alegătorii chestionați.
Cristian Mitrofan consideră rezultatele sondajului „o supriză plăcută”, dar important este că locuitorii din Curtea de Argeș au fost întrebați și ce priorități ar trebui să aibă viitoarea administrație locală. În top s-a situat infrastructura rutieră și nevoia creării de locuri de muncă, prin atragerea de investitori. Președintele PNL Curtea de Argeș spune că va folosi aceste dorințe ale cetățenilor după ce va câștiga funcția de primar.
„Vrem să câștigăm alegerile, să avem majoritate în Consiliul Local și să avem și viceprimarul. Avem adversari care se agață cu dinții de putere, s-a format o mică caracatiță în Curtea de Argeș. Noi vrem să îndeplinim dorințele cetățenilor, iar acest sondaj va fi partitura noastră. Este adevărat că străzile sunt praf, s-au făcut numai cârpeli, mai ales pe zona centrală. În al doilea rând, oamenii își doresc locuri de muncă. Noi trebuie să recâștigăm orașul și să-l aducem pe linia care trebuie”, ne-a declarat Cristian Mitrofan.
Andri Irimia



