Cristian Gentea despre Ion Mînzînă: “Important e să ne pună la muncă”

Social-democrații argeșeni își vor alege vineri președintele și noua conducere. Cristian Gentea, liderul PSD Pitești, face parte din echipa lui Ion Mînzînă, care candidează pentru funcția de președinte. Gentea spune că Ion Mînzînă reprezintă cea mai bună opțiune pentru social-democrații argeșeni.

“Vom avea alegeri la organizația municipală mâine seară, sper să câștig tot eu. În momentul de față, pentru ce se întâmplă în organizația județeană, dl Mînzînă este acel președinte care poate să unească pe toată lumea. Foarte important e să ne pună la muncă și totodată să stabilească niște criterii clare de promovare care să fie acceptate și respectate de toată lumea. Și mai important, dl Mînzînă este capabil să ne facă să conștientizăm că dacă nu câștigăm alegerile locale și parlamentare aceste gânduri de mărire nu își mai găsesc acoperire în realitate. Noi considerăm că dânsul va putea să facă ceea ce promite”, a declarat Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...